Moartea profesoarei Sabina Nessa. Polițiștii englezi cer ajutorul londonezilor pentru identificarea unui bărbat surprins de camerele de supraveghere
Polițiștii englezi sunt pe urmele unui bărbat despre care se crede că ar avea un rol important în ancheta privind uciderea profesoarei de școală primară, Sabina Nessa, găsită moartă într-un parc din sudul Londrei, la doar câţiva kilometri de locul unde lucra.
De Ana Maria Ghiarasim la 24.09.2021, 22:26Cadavrul Sabinei Nessa a fost găsit în Cator Park, în Kidbrooke, Londra, în jurul orei 17.30, sâmbătă, 18 septembrie, dar poliția crede că a fost ucisă în jurul orei 20.30, cu o seară înainte.
Polițiștii londonezi susțin că identificarea bărbatului chel din imagini, care a fost văzut cu ceva în mâini, ar putea fi „vitală” pentru caz, prin urmare cer ajutorul populației în anchetă, scrie BBC News.
Bărbatul căutat, care purta blugi gri și o jachetă neagră, poate fi văzut uitându-se peste umăr și trăgându-și gluga în timp ce merge pe trotuar.
- Sabina, o profesoară de şcoală generală, în vârstă de 28 de ani, ucisă şi abandonată într-un parc din...
- Cum a ajuns alianța submarinelor cel mai bine păstrat secret din guvernul britanic. ”În timp ce francezii...
- O femeie din Constanța și-a abandonat nou-născutul într-o pungă, în curtea casei, apoi a sunat la Poliție să...
Un alt bărbat, în vârstă de 38 de ani, care a fost arestat joi în sud-estul Londrei, a fost eliberat vineri a declarat Poliția Meteopolitană.
Sabina Nessa a fost atacată în apropierea casei sale, într-o seară de vineri
Sabina Nessa a fost atacată la scurt timp după ce și-a părăsit casa de pe Astell Road, la aproximativ 20:30 BST, vinerea trecută.
Mergea să se întâlnească cu o prietenă la barul The Depot, un drum despre care poliția a spus că „ar fi trebuit să dureze puțin peste cinci minute”.
Corpul ei a fost găsit a doua zi lângă o pasarelă din parc.
Polițiștii londonezi cer ajutorul populației pentru a-l identifica pe bărbatul din imagini
Comisarul adjunct al poliției metropolitane, Louisa Rolfe, a declarat că anchetatorii nu le pot cere femeilor să-și schimbe comportamentul atunci când ies noaptea.
„Este foarte important pentru noi să nu le cerem femeilor să își schimbe comportamentul”, a spus ea. "Violența împotriva femeilor și fetelor este o prioritate pentru poliția din Marea Britanie, dar suntem conștienți că femeile ar trebui să fie libere să își desfășoare viața fără teama abuzului".
Ea a adăugat că violența împotriva femeilor are „semnele distinctive ale unei epidemii”. "Este ceva care este tolerat mult prea mult în societate și noi, poliția, suntem hotărâți să aducem infractorii în fața justiției și să prevenim aceste infracțiuni acolo unde putem", a spus ea.
Sabina Nessa a fost profesoară la școala primară Rushey Green din Catford. Șefa acesteia, Lisa Williams, a spus că tânăra era „o profesoară strălucită”, adăugând că era „amabilă, grijulie și absolut dedicată elevilor săi”.
Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și