Momentul în care bombardierul rusesc se prăbuşeşte pe un bloc din Rusia, filmat cu o cameră de bord. Reacţia lui Putin
O cameră de bord a surprins momentul în care avionul militar rusesc s-a prăbuşit într-un cartier rezidenţial din oraşul Eisk, în sudul Rusiei şi în apropiere de Ucraina. Potrivit unui bilanţ actualizat, numărul deceselor a ajuns la 15. Vladimir Putin a transmis condoleanțe familiilor care i-au pierdut pe cei dragi în accidentul aviatic, a transmis azi Kremlinul. Anchetatorii ruşi au declarat marţi că privilegiază pista unei ''defecţiuni tehnice'' aflate la originea prăbuşirii bombardierului, relatează AFP, citat de Agerpres.
De Redactia Observator la 18.10.2022, 18:10Un canal de Telegram a făcut publice imaginile cu momentul în care avionul s-a prăbuşit în zona rezidenţială din oraşul Eisk.
Vladimir Putin a transmis condoleanțe familiilor care i-au pierdut pe cei dragi în accidentul aviatic, a transmis azi Kremlinul
"Ancheta consideră defecţiunea tehnică a avionului principala versiune a prăbuşirii", a anunţat Comitetul de Anchetă rus, adăugând că pilotul, care a reuşit să se catapulteze înainte de prăbuşirea avionului, este interogat de serviciile sale.
Înregistratoare de zbor au fost recuperate la locul accidentului şi eşantioane de carburant au fost prelevate de pe aerodromul de pe care a decolat bombardierul Su-34, a informat Comitetul de Anchetă.
- 13 morți după prăbușirea bombardierului Su-34 într-un cartier rezidențial din Eisk. Pilotul, filmat când a...
- Război Rusia - Ucraina, ziua 237. Rusia a distrus 30% dintre centralele electrice ale Ucrainei. Kremlinul se preface...
- Cele patru regiuni ucrainene, anexate ilegal, se află sub protecţia arsenalului nuclear al Rusiei
Incendiul a cuprins un bloc cu nouă etaje, cu aproximativ 600 de locuitori
Eisk, unde s-a produs catastrofa, este un oraş situat pe coasta Mării Azov în regiunea rusă Krasnodar, în apropiere de Ucraina.
Imaginile cu explozia şi cu flăcările ce cuprind toată faţada blocului au şocat Rusia. O înregistrare video difuzată pe reţelele sociale arată locuitori care îl găsesc lângă imobil pe pilotul catapultat. Întrebat dacă aparatul său a fost doborât, pilotul răspunde încă slăbit "Nu".
Ruşii au depus flori şi jucării în memoria celor trei copii ucişi în accident, în faţa imobilului cu o pancartă: "Eisk. 17/10/2022. Ne vom aminti. Suntem îndoliaţi"
Potrivit autorităţilor, patru persoane, dintre care o fetiţă de cinci ani şi un adolescent, sunt grav rănite şi sunt spitalizate în Krasnodar, capitala regională.
Imaginile cu rămăşiţele arată avionul rupt în două, cu logo-ul armatei ruse vizibil pe una dintre aripile lui, cu cabluri ieşind din motor. Cel puţin cinci etaje ale imobilului au fost carbonizate, un balcon fiind prăbuşit şi mai multe maşini distruse în apropiere.