Un mort și șapte răniți în urma unui accident provocat de un român în Italia
Un accident de circulație provocat de un șofer român, în Italia, în weekend, s-a soldat cu un mort și șapte răniți.
De Cristi Ioniţă la 13.10.2020, 18:41- Șoferul român a fost pus sub acuzare.
- Un italian de 23 de ani a murit în urma accidentului provocat de șoferul român.
- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1.
Românul conducea un Audi în care se mai aflau doi conaționali și, la un moment dat, a încercat o depășire periculoasă.
Conform Il Giorno, mașina condusă de român s-a izbit violent de un Renault Scenic în care se aflau cinci persoane, care venea din sens opus și care circula regulamentar.
Toate cele opt persoane implicate în accident au suferit răni.
Șoferul autoturismului Renault, Luca Villa, un tânăr italian de numai 23 de ani, a suferit numeroase leziuni la nivelul capului.
Tânărul a fost transportat cu un elicopter la un spital din Bergamo însă, din cauza rănilor suferite, și-a pierdut viața.
Șoferul român a fost pus sub acuzare în acest caz.
Citește și: