Nava românească eșuată în Ungaria ar putea sta cu lunile împotmolită în insula de pe Dunăre
Un marinar român se află de mai bine de două săptămâni, singur, pe o navă eşuată pe Dunăre, în Ungaria. Bărbatul e nevoit să stea acolo ca să păzească ambarcaţiunea şi primeşte sprijin de la localnici.
De Redactia Observator la 03.02.2019, 22:29Un marinar român se află de mai bine de două săptămâni, singur, pe o navă eşuată pe Dunăre, în Ungaria. Bărbatul e nevoit să stea acolo ca să păzească ambarcaţiunea şi primeşte sprijin de la localnici. Proprietarul unui restaurant de pe malul Dunării îl vizitează şi îi aduce, din când în când, mâncare.
Nava JESS, sub pavilion românesc, a eşuat pe 17 ianuarie. Ambarcaţiunea se îndrepta spre România, pe Dunăre, fără încărcatură.
În momentul naufragiului, a lovit un banc de nisip care nu era vizibil în apă. Şi acolo a rămas până în ziua de azi.
”Vaporul a ieşit de pe cursul navigabil şi a eşuat pe insula Helemba, la kilometrul 1709,5. Insula e cunoscută drept loc de odihnă pentru cei care trec pe acolo, dar în momentul de faţă acest vapor nu se odihneşte, ci a eşuat”, explică un voluntar maghiar.
La bord se mai află acum un singur marinar. E nevoit să stea singur acolo pentru a se asigura că ambarcaţiunea nu este jefuită.
”A rămas singur deja de 2 săptămâni, dar a venit proprietarul firmei, la vreo 3-4 zile după accident, şi i-a umplut cămara, aşa că are mâncare şi băutură, dar şi căldură”, mai spune voluntarul.
Doar proprietarul unui restaurant unguresc de pe malul Dunării îl vizitează din când în când pe român. Bărbatul îi aduce săptămânal alimente şi îi ţine de urât. Marinarul va putea pleca în sfârşit de pe navă pe 10 februarie, când un alt coleg îl va înlocui. Potrivit presei ungare, nava ar fi eşuat din cauza căpitanului, care a adormit şi nu a reuşit să ocolească insuliţa.
”Apa avea 300 de centimetri în locul în care a eşuat. În fiecare zi după aceea a scăzut cu câte 25 de centimetri pe zi”, declară voluntarul maghiar.
Acum, cel mai fericit scenariu ar fi ca proprietarul ambarcaţiunii să aştepte ca nivelul Dunării să crească. Acest lucru ar putea dura, însă, chiar şi câteva luni, spun experţii