"Nimeni nu poate sa-l ajute, doar Dumnezeu sa îi dea puțină alinare". Antrenorul de la CSM Zalău, distrus de durere. A plecat în Belgrad să-și îngroape fiica
Sârbii continuă să îşi plângă durerea. Oamenii se adună acum în faţa Ministerului Educaţiei să ceară schimbarea legilor.
De Iulia Pop la 04.05.2023, 14:09Dragan Kobiljski, antrenorul sârb al echipei de volei masculin SCM Zalău, era în România când a aflat că fiica lui în vârstă de 13 ani este printre victimele masacrului de la Belgrad.
Feher Adrian, managerul SCM Zalău: Ieri, în jurul prânzului am primit un telefon de la dânsul, era extrem de agitat, plângea, extrem de dărâmat și mi-a dat nefericita veste, mi-a spus că va pleca spre Belgrad. Chiar nu știi ce să spui în asemenea situație, o veste tristă. Și noi suntem părinți și asemenea lucruri te bulversează.
Tehnicianul sârb a plecat imediat spre ţara lui, însoţit de un jucător
Gabriel Terheș, director sportiv SCM Zalău: Am acceptat ca acel jucător din cadrul echipei care este și sârb să se ducă cu el să-l ajute pentru că era și firesc faptul că nu putea conduce în asemenea condiții. Era distrus, nu se putea discuta cu el nici la telefon. În momentul ăsta cred ca nimeni nu poate sa-l ajute, poate doar Dumnezeu sa îi dea puțină alinare să treacă peste aceste momente.
- Bărbatul de 60 de ani, rănit în urma incendiului pe platforma rafinăriei Petrobrazi, a murit. Muncitorul avea...
- Incident la Rafinăria Petrobrazi. Un elicopter SMURD a intervenit pentru a prelua un bărbat cu arsuri pe 60% din corp
- Un copil de 11 luni din Bistriţa, preluat de urgenţă de SMURD după ce a fost opărit cu apă clocotită pe mâini...
Feher Adrian, managerul SCM Zalău: I-am cunoscut fetițele. De Crăciunul românesc l-au vizitat la Zalău, au fost prezente la câteva antrenamente, două fetițe extrem de reușite, cu atâta îmi pare mai rău pentru că le-am văzut și știam ce familie frumoasă sunt.
Echipa de handbal a anunţat că vrea să fie alturi de antrenorul său la funeraliile fiicei acestuia.