Norvegia pune capăt acordării de azil automat refugiaţilor ucraineni. Cum explică guvernul înăsprirea regulilor
Norvegia va pune capăt cu efect imediat acordării de azil automat tuturor ucrainenilor, a anunţat vineri guvernul de la Oslo, precizând că dosarele celor sosiţi din vestul ţării lor, consideraţi în siguranţă pentru că se află departe de linia frontului, vor fi analizate de la caz la caz, relatează AFP, citat de Agerpres.
De Redactia Observator la 27.09.2024, 15:43După începerea invaziei Ucrainei de către Rusia în februarie 2022, autorităţile norvegiene au decis să ofere "protecţie colectivă" refugiaţilor ucraineni, acordându-le automat azil. Timp de doi ani şi jumătate, Norvegia, o ţară cu 5,6 milioane de locuitori, a primit aproximativ 85.000 de ucraineni, un număr mai mare decât au găzduit vecinii săi nordici, potrivit Oslo.
"Nu putem găzdui o pondere disproporţionată de persoane strămutate în comparaţie cu alte ţări asemănătoare, precum ţările nordice", a declarat ministrul norvegian al Justiţiei, Emilie Enger Mehl, în timpul unei conferinţe de presă.
Cererile de azil vor fi procesate în mod individual
Autorităţile din domeniul imigraţiei vor procesa de acum înainte în mod individual cererile de azil de la locuitorii din şase regiuni din vestul Ucrainei considerate sigure: Liov, Volînia, Transcarpatia, Ivano-Frankivsk, Ternopil şi Rivne.
Guvernul norvegian a explicat înăsprirea regulilor prin impactul acestui aflux de refugiaţi ucraineni asupra locuinţelor, serviciilor de sănătate şi unităţilor de învăţământ dintr-un anumit număr de municipalităţi.
Ministrul norvegian al Justiţiei a remarcat, de asemenea, că "o parte tot mai mare" a refugiaţilor ucraineni era formată din "bărbaţi, dintre care mulţi au vârsta necesară pentru a fi înrolaţi", în timp ce Ucraina încearcă să reînnoiască rândurile armatei sale pentru a respinge ofensiva rusă.