"Nu vom aştepta dacă preocupările noastre devin tot mai reale". Dmitri Medvedev, amenință cu anexarea regiunilor separatiste din Georgia
Fostul preşedinte Dmitri Medvedev, care este acum vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a declarat că Rusia ar putea anexa Osetia de Sud şi Abhazia, regiunile separatiste ale Georgiei, informează miercuri Reuters, citat de Agerpres.
De Adrian Popovici la 23.08.2023, 06:55"Ideea de a se alătura Rusiei este încă populară în Abhazia şi Osetia de Sud", a scris el într-un articol publicat miercuri dimineaţa de ziarul rus Argumentî i Faktî. "S-ar putea să fie pus în aplicare dacă există motive întemeiate pentru asta", a adăugat Dmitri Medvedev.
Georgia a pierdut controlul asupra regiunilor după destrămarea Uniunii Sovietice. Moscova le-a recunoscut independenţa în 2008, în urma încercării Georgiei de a recâştiga cu forţa controlul asupra Osetiei de Sud, ceea ce a determinat un contraatac din partea Rusiei. Deşi relaţiile Rusiei cu Georgia s-au îmbunătăţit de atunci, Medvedev a acuzat Occidentul că a creat tensiuni în jurul Georgiei prin discutarea posibilei sale aderări la NATO.
"Nu vom aştepta dacă preocupările noastre devin tot mai reale", a afirmat Dmitri Medvedev în articolul ce marchează cea de-a 15-a aniversare a recunoaşterii independenţei, referindu-se la o posibilă anexare.
Oficialii georgieni au spus în repetate rânduri că sunt hotărâţi să se alăture alianţei militare conduse de SUA, care ar păstra integritatea teritorială a ţării. Rusia a declarat anexarea a patru provincii ale Ucrainei în septembrie anul trecut - Doneţk, Luhansk, Herson şi Zaporojie -, fără a obţine recunoaşterea lor pe plan internaţional.