O asistentă medicală a filmat paciente goale în timpul operației și chiar a transmis o naștere în direct, pe TikTok. Scandal uriaș la o maternitate din Serbia
Presa sârbă relatează un caz incredibil petrecut într-o maternitate din Belgrad, care a îngrozit opinia publică. O asistentă medicală a fotografiat pacienți goi pe masa de operație și a publicat imaginile pe rețelele de socializare. Kurir scrie că individa a filmat inclusiv femei în timpul nașterii și a transmis în direct o operație de cezariană.
De Veronica Micu la 27.04.2023, 11:43Conducerea Clinicii de Obstetrică-Ginecologie "Narodni front" din Belgrad a transmis, prin intermediul unui comunicat, că este îngrozită și condamnă ferm acțiunile asistentei medicale. "Mulțumim tuturor celor care ne-au semnalat în timp util acest gen de comportament, ca să reacționăm prompt și să luăm toate măsurile necesare pentru ca așa ceva să nu se mai întâmple niciodată", se arată în informarea maternității.
Reprezentanții clinicii au anunțat că asistenta medicală a săvârșit o încălcare gravă a îndatoririlor și obligațiilor de serviciu, precum și a eticii profesionale, fiind suspendată de îndată, în urma unei proceduri de urgență. De asemenea, împotriva ei au fost inițiate proceduri disciplinare. Potrivit jurnaliștilor Kurir, asistenta medicală care a făcut înregistrări scandaloase din sala de operație, răspândindu-le apoi în online, se prezenta pe rețelele de socializare drept Jellena. Femeia transmitea în direct nașteri prin cezariană, își informa urmăritorii în prealabil despre ora difuzării și chiar îi ruga să îi adreseze întrebări legate de intervențiile chirurgicale. Asistenta le explica fanilor cum se folosește instrumentarul din sala de operație sau cum funcționează procedura de anestezie.
"Îmi pare rău și îmi cer sincer scuze clinicii, tuturor colegilor și întregului public"
Într-o postare pe TikTok, asistenta a susținut că transmiterea în direct pe această rețeaua a unei nașteri prin cezariană a fost făcută neintenționat. "Vreau să explic înregistrarea live care a fost difuzată de pe profilul meu în intervalul 04:00-05:00, pe 26.04.2023. Videoclipul a fost creat neintenționat. În tura de noapte, știm cu toții că folosirea telefoanelor mobile este interzisă, dar când am fost chemați pentru o cezariană de urgență, am lăsat telefonul pe o masă, neștiind că era pornită camera care transmitea în direct pe TikTok. Înainte de apelul către sală, ne-am uitat pe TikTok. Videoclipul arată că nimeni din sală nu știa că telefonul suspendat transmitea în direct. Videoclipul a fost creat spontan. În afară de pacient, mă văd și eu pregătindu-mă pentru operație și participând la ea. Îmi cer scuze pacientului, a cărui intimitate a fost încălcată, familiei pacientului și publicului larg. Sunt asistent medical - operator instrumentar de 14 ani și de-a lungul vieții mele profesionale am construit relația dintre pacient și asistentă pe baza principiilor eticii asistenței medicale și după bunele reguli ale profesiei. Îmi pare sincer rău pentru ce s-a întâmplat, mai ales că activitatea mea pe TikTok s-a concentrat în principal pe familia mea, prietenii mei și pe conținut educațional. Încă o dată, repet că îmi pare profund rău și îmi cer sincer scuze pacientei, familiei ei, clinicii, tuturor colegilor și întregului public", este mesajul transmis de Jellena.
- Pacienta de 250 de kg plimbată printre spitale a murit. Starea femeii se agravase extrem în ultimele sale ore din...
- Un tânăr de 26 de ani a ajuns la spital, după ce pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu mașina pe...
- Şi-a chemat fetiţele şi le-a spus că "mama lor e posibil să nu mai existe". Mărturia dureroasă a Ruxandrei,...
- Copila de 14 ani din Cluj, care s-a înecat la școală, în comă profundă. Jeleul, care i-a rămas blocat pe...
Ministrul Sănătății din Serbia: "Sunt literalmente dezgustată"
În urma scandalului, a reacționat inclusiv ministrul Sănătății din Serbia. "Sunt îngrozită de faptul că unui lucrător în domeniul sănătății i-a venit ideea de a difuza ceea ce se întâmplă în sala de operație pe Instagram, TikTok sau orice rețea de socializare. Personal, cred că o astfel de persoană ar trebui să fie supusă unei reevaluări, pentru a vedea dacă este capabilă să lucreze în astfel de condiții. Salut decizia directorului Miković de a o suspenda", a declarat Prof. Dr. Danica Grujičić.
"Sunt literalmente dezgustată și condamn ceea ce a făcut. O astfel de idee nu mi-ar fi trecut niciodată prin cap, este intimitatea fiecărui pacient, nimeni nu are voie să-i filmeze indiferent dacă li se vede sau nu fața", a mai spus ministrul Sănătății din Serbia.