Antena LIVE

Curs valutar

O barcă plină cu turişti s-a răsturnat lângă Cascada Niagara, iar un bărbat a murit. Nimeni nu purta vestă de salvare

O persoană a murit după ce o ambarcaţiune care transporta 29 de persoane s-a răsturnat luni în timpul unui tur al unui tunel de sub oraşul Lockport, din vestul statului New York, construit în secolul al XIX-lea pentru a aduce apă din Canalul Erie, informează DPA. Victima a fost identificată ca fiind un bărbat de circa 60 de ani.

De la 13.06.2023, 15:33
WhatsApp
O ambarcaţiune care transporta 29 de persoane s-a răsturnat lângă Cascada Niagara Profimedia (scop ilustrativ)

Un ghid şi 28 de localnici se aflau într-un tur al "Lockport Cave", aşa cum este numit tunelul de către localnici, nu departe de Cascada Niagara, potrivit Destination Niagara USA, care a organizat excursia. Pasagerii erau angajaţi în industria ospitalităţii din comitatul Niagara şi se aflau într-o excursie oferită de companie. La bord nu se aflau copii, relatează Agerpres.

Barca s-a răsturnat în tunel

La momentul accidentului, ambarcaţiunea, operată de Lockport Cave & Underground Boat Ride, circula prin tunelul de circa 100 de metri. Aceasta a fost proiectată special pentru deplasarea prin tunel şi are o capacitate de maximum 40 de persoane, potrivit şefului poliţiei din Lockport, Steven Abbott.

Aproape de finalul tunelului, ambarcaţiunea "s-a destabilizat şi s-a răsturnat', toate cele 29 de persoane aflate la bord ajungând în apă, a declarat şeful pompierilor din Lockport, Luca Quagliano. Apa din peşteră are o adâncime de aproximativ 1,5-1,8 metri, potrivit lui Quagliano. Unele dintre persoane aflate în ambarcaţiune au reuşit să se întoarcă singure până la intrarea în peşteră.

Pe acelaşi subiect

Un bărbat a murit

Cu toate acestea, alte circa 16 persoane au fost salvate de echipele de urgenţă, a precizat Quagliano. Echipele de prim ajutor au folosit o barcă gonflabilă de mici dimensiuni pentru a prelua câte trei-patru persoane deodată. Întreaga operaţiune a durat aproximativ o oră, potrivit lui Quagliano. Anchetatorii accidentului cred că bărbatul care a murit a rămas blocat sub ambarcaţiunea răsturnată.

Niciuna dintre persoanele aflate la bord nu purta vestă de salvare. Circa 12 persoane au fost transportate la spitale locale cu răni minore, dintre care cea mai gravă a fost un braţ rupt, potrivit lui Quagliano. Temperatura apei a fost estimată la 12-15 grade Celsius, cel puţin un membru al echipelor de salvare fiind tratat pentru hipotermie.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

cascada niagara mort
Întrebarea zilei
V-ați simțit vreodată în pericol din cauza comportamentului iresponsabil al altor persoane pe pârtie?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Anunț oficial pentru toți șoferii cu permis categoria B. Regulă nouă de...
Fanatik.ro
Publicat 04.01.2025
China conduce revoluția vehiculelor electrice. Este și bine, și rău pentru mediu
spotmedia.ro
Publicat 04.01.2025
China pariază puternic pe trenurile de mare viteză: Cel mai nou prototip poate...
spotmedia.ro
Publicat 31.12.2024
Am făcut calculul. Câți bani trebuie să ai în contul bancar, pentru a putea...
Gandul
Publicat 05.01.2025
Marea autostradă din România plănuită în anii '80 care nu a mai fost...
Adevărul
Publicat 05.01.2025
Florin Piersic s-a retras la mănăstire la final de an. Actorul a ajuns de...
A1
Publicat 04.01.2025
Horoscopul zilei de 6 ianuarie 2025. Leii primesc o veste bună. Află ce se...
CaTine
Publicat 05.01.2025
Dubaiul e mai mic decât Bucureștiul! Gabi Bădălău, suspicios de aproape de...
spynews.ro
Publicat 05.01.2025
Din altă lume! Megaorașul din China despre care nu vorbește nimeni, dar e la...
GSP
Publicat 03.01.2025
Cu ce bunătăți se delectau câinii lui Ceaușescu. Românii rar aveau așa ceva...
Click.ro
Publicat 04.01.2025
Care sunt cele mai rare culori din lume. Unul dintre pigmenți era mai scump...
Useit
Publicat 05.01.2025
Ce monedă trebuie să ai în buzunar, în noaptea de Revelion. Îți va aduce noroc
Redacţia.ro
Publicat 31.12.2024
Militarii care devin atacatori: Unde greșește SUA în sprijinirea veteranilor...
libertatea.ro
Publicat 04.01.2025
Demi Lovato și Jordan „Jutes” Lutes au sărbătorit Revelionul împreună....
ZU
Publicat 05.01.2025
Ouă umplute cu cremă de avocado. Rețeta unui adevărat deliciu pentru platoul...
Hello taste
Publicat 05.01.2025
Dermatita de iarnă la copii: cauze și soluții pentru pielea uscată
Deparinti
Publicat 05.01.2025
Cele mai bune diete pentru 2025, dezvăluite într-un nou raport: există o...
ziare.com
Publicat 05.01.2025
Actrița Hazal Kaya a facut retrospectiva anului 2024 pe Instagram. Ce imagini de...
Happy
Publicat 03.01.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cum să combați oboseala cronică în lunile reci. Trucuri pentru mai multă energie
Medicool
Publicat 05.01.2025