O bunicuţă de 79 de ani din Anglia s-a sinucis în acelaşi loc, unde în urmă cu şase ani sora ei îşi punea capăt zilelor

Decizie dramatică luată de o bunicuţă de 79 de ani din Anglia. Bătrâna, care se lupta cu depresia de foarte mulţi ani, nu a făcut faţă izolării dată de pandemia de coronavirus şi nici dramelor prin care trecuse în ultima vreme, şi s-a sinucis. Locul ales nu a fost întâmplător. În urmă cu şase ani, sora ei îşi încheia socotelelile cu viaţa.

• Când scăpăm de vortexul polar şi ninsori. Jumătate din ţară, paralizată de zăpezi

După moartea surorii sale, Hazel Duffield din East Butterwick s-a confruntat şi cu moartea accidentală a unui nepot. Pe 19 februarie, pensionara a plecat de acasă şi s-a sinucis la River Trent, unde sora ei, Kath Preston, recursese la acelaşi gest.

Depresia fatală

Hazel şi-a petrecut ultimele săptămâni la un centru de boli mentale din Scunthorpe, unde a primit îngrijiri. Fiica sa, Tina Waring, a povestit tragica existenţă a lui Hazel în speranţa că autorităţile vor acorda mai multă atenţie acestui tip de suferinţă.

„Credem că bolile mentale şi gândurile de suicid sunt doar probleme pentru tineri, dar afectează oameni de toate vârstele. Mama avea o familie iubitoare şi o reţea de sprijin puternică, dar chiar şi aşa nu am putut-o ajuta. Te face să te întrebi câte milioane de bătrâni a suferit din cauza izolării. Mama mea era pe anti-drepresive de 60 de ani, după ce a făcut un avort. Dar a început să fie foarte rău în luna noiembrie în timpul izolării, spunea că simte că înnebuneşte şi am devenit îngrijioraţi că ar putea să facă ceva”.

Hazel a locuit marea majoritate a vieţii sale în East Butterwick. Era căsătorită de 60 de ani cu Alvin. Cum el suferea de demenţă, ea şi-a dedicat viaţa îngrijindu-l.

Și-a pierdut dorința de a trăi

„Pe 14 ianuarie, tata m-a sunat la 3.45 am, spunându-mi că nu poate să o ridice de pe podea. Am alergat şi am găsit-o jos, pe spate, abia respirând. Am crezut că era moartă, la început. Era clar că luase o supradoză”, a mai spus Tina.

Hazel a fost dusă la spital și mai târziu internată a unitatea de boli mentale din Scunthorpe. I s-a permis să se întoarcă acasă pentru vizite scurte. Totuși, Tina spune că mama ei nu mai era ea însăși.

„Plângea și arunca prin casă, spunând că nu poate continua. Nu voia să fie la Great Oaks, dar nici nu voia să fie acasă. Arăta de parcă ar fi cedat. În fiecare zi, părea să devină din ce în ce mai tristă și pierde în greutate pentru că nu voia să mănânce. Obișnuia să iubească grădina, dar era mijlocul iernii, așa că nu puteam face nimic să o atragem cu ceva”, și-a amintit Tina.

„În fiecare zi, părea să devină din ce în ce mai tristă și pierde în greutate pentru că nu voia să mănânce. Obișnuia să iubească grădina, dar era mijlocul iernii, așa că nu am putut face nimic pentru a o interesa să afle. Dorința ei de a discuta cu oamenii a dispărut și ea, chiar dacă fusese întotdeauna foarte socială”.