O mamă şi-a înfometat şi torturat fetiţa adoptivă de 8 ani, cântărind doar 9 kg, în timp ce-şi răsfăţa propria fiică, în Rusia
O mamă adoptivă din Rusia a fost închisă după ce a înfometat şi torturat o fetiţă de 8 ani pe care o avea în grijă, în timp ce îi oferea dragoste propriei copile. Fetiţa a fost găsită într-o stare deplorabilă, cântărind mai puţin de 9 kilograme.
De Larisa Andreescu la 10.02.2021, 12:29- Copila își revine lent în urma traumelor suferite.
- Cântăreşte 16 kilograme dar arată ca o fetiţă de patru ani.
Fetiţa îngrijită de Natalya Zubachyova, în vârstă de 44 de ani, era într-o stare atât de gravă de subnutriţie încât avea greutatea şi aspectul unui copil de trei ani. Cântărea mai puţin de 9 kilograme.
Irina a fost găsită de un veccin, legată de un scaun
A fost găsită din întâmplare de un vecin din oraşul Bryansk, venit în vizită pe la femeie. Vladislav Skorodumov a vizitat casa familiei și a deschis la un momentdat o ușă. Acolo a văzut-o pe Irina, legată de un scaun înalt pentru bebeluși. Era înfometată, într-o stare precară, suferind de degerături, fiind incapabilă să meargă.
„Nu putea ieși singură de acolo. Picioarele ei erau albăstrui, era foarte slabă. Am luat copilul și i-am spus că nu o voi returna până la sosirea poliției. Am dus-o acasă, am spălat-o şi i-am dat să mănânce. I-am dat apă şi a băut două pahare dintr-o singură înghiţitură”, a spus el.
Micuţa Irina nu putea să se hrănească singură, să vorbească sau să meargă și nu ştia să folosească toaleta, deși părăsise orfelinatul într-o stare foarte bună, „complet sănătoasă”.
"Nu sunt o ticăloasă, a fost lipsa mea de experiență"
Femeia care a adoptat-o a supus-o unor chinuri îngrozitoare pe copila de doar opt anişori, timp în care a oferit dragoste şi atenţie propriei fiice de aproximativ aceeaşi vârstă, precum şi altor doi copii mici pe care îi are.
Judecătoria a decis ca Natalya Zubachyova să meargă la închisoare pentru opt ani de zile, iar minorii au fost luaţi în grija unui orfelinat. De asemenea, a fost condamnată pentru furt prin utilizarea alocațiilor în numerar pentru Irina, orfană, pentru propriile sale nevoi.
În urma acuzaţiilor, Natalya a recunoscut că a „provocat intenţionat un prejudiciu grav sănătăţii” fiicei sale adoptive. A rugat însă judecătorul să nu o întemniţeze.
„Mă pocăiesc profund. Nu sunt o ticăloasă, a fost lipsa mea de experiență. Regret ce am făcut și sunt gata să plătesc pentru faptele mele, dar te rog nu mă pedepsi pentru că am cedat unei ispite. Nu am vrut să fac rău”, a pledat ea.
Nu este însă primul caz în care copila a fost supusă la grave acte de neglijenţă.
O asistentă medicală din Bryansk, Olga Solodova, a fost închisă timp de un an de zile după ce a fost găsită vinovată de neglijență cu privire la asistența maternală oferită Irinei.
Copila își revine lent acum, în urma traumelor suferite. Cântăreşte 16 kilograme dar arată în continuare ca o fetiţă de patru ani.
Irina nu fusese niciodată la grădiniță sau la școală, iar picioarele îi erau schilodite de degerături, fără să se poată îndoi, potrivit medicilor.
În acelaşi timp, Natalya îşi ducea prorpia fiică la muzee, la teatru şi la gimnastică ritmică.
„Nu i-a păsat niciodată de ea, dar era de la orfelinat şi primea o îndemnizaţie pentru statul cu ea” a declarat, potrivit The Sun, concubinul femeii, întrebat de ce a fost copila luată în grijă doar pentru a fi supusă traumelor.
În plus, vecinii au descris-o pe femeie ca fiind respectabilă şi cu bun simţ, dar nimeni nu avea vreo idee de existenţa vreunui copil adus de la orfelinat.
„Nimeni nu ştia că au o fată adoptată. A fost una devărat şoc. Toţi copiii ei sunt bine hrăniţi, bine îmbrăcaţi, duşi la sport şi această fetiţă era acolo înfometată ca un pui de lup” a declarat Mihail Kozlov, un vecin.