Antena LIVE

Curs valutar

O prezentatoare de ştiri din Afganistan îi acuză pe talibani că i-au interzis să mai lucreze. "Vieţile noastre sunt ameninţate"

O jurnalistă din Afganistan acuză militanţii talibani că i-au interzis să mai intre în redacţia televiziunii şi să transmită pentru postul la care lucra.

De la 20.08.2021, 15:59
WhatsApp
Shabnam Dawran nu a fost lăsată să intre în redacţia televiziunii unde lucra Twitter |Shabnam Dawran

Deşi în prima declaraţie de presă pe care au avut-o după preluarea puterii, talibanii transmiteau că nu vor încălca drepturile femeilor afgane de a lucra, recent, o jurnalistă acuză gruprea că i-a interzis să mai meargă la locul de muncă, potrivit AFP. Femeia era prezentatoare de ştiri la televiziunea publică din Afganistan, iar în ultima încercare de a merge la locul de muncă, aceasta a fost întoarsă din drum de talibani. Femeia a povestit toul într-un filmuleţ pe care l-a încărcat pe internet.

"Numele meu este Shabnam Dawran. Sunt de şase ani jurnalist, iar în prezent lucrez la televiziuniea publică din Afganistan. Nu mi-am înterupt activitatea după schimbarea puterii în ţara noastră şi am continuat să merg la birou, dar din păcate ultima dată nu mi s-a permis accesul în clădire, în ciuda faptului că aveam la mine legitimaţia de serviciu. Angajaţii bărbaţi, toţi cu astfel de cartele au fost lăsaţi să intre în redacţia televiziunii, dar mie mi s-a spus că nu îmi mai pot continua activitatea pentru că sistemul s-a schimbat. Îi rog pe toţi cei care mă ascultă şi mă aud să ne ajute pentru că vieţile noastre sunt sub ameninţarea talibanilor", a spus jurnalista.

De la preluarea puterii de către talibani, tot mai multe femei şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la viitorul lor. Potrivit noilor reguli impuse de militanţi, afganii se vor ghida după legea Sharia, dar ei spun că femeile vor avea mai multe drepturi ca în trecut. Cu toate acestea, afganele se aşteaptă ca lucrurile să se schimbe în rău pentru ele, la fel cum s-a întâmplat sub ultima guvernare a talibanilor de acum 20 de ani. Atunci, femeile nu aveau voie să muncească sau să studieze, iar ieşirea din casă era condiţionată de prezenţa unui bărbat din familie care să o însoţească oriunde merge.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

afganistan marturie talibani lege jurnalista televiziune kabul
Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu interzicerea completă a telefoanelor mobile la şcoală?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025