O româncă din Târgu Mureş i-a asigurat paza lui Donald Trump la Adunarea Generală ONU
Tânăra, în vârstă de 29 de ani, lucrează la sediul Naţiunilor Unite din New York, ca agent de securitate. Poliţista a povestit experienţa sa de neuitat la New York.
De Redactia Observator la 07.10.2018, 11:17Tânăra, în vârstă de 29 de ani, lucrează la sediul Naţiunilor Unite din New York, ca agent de securitate. Poliţista a povestit experienţa sa de neuitat la New York.
Katalin Nemeş a terminat Academia de Poliţie şi timp de şapte ani a lucrat ca poliţistă în România. Visul ei american a început acum mai bine de un an, după ce a aplicat la un loc de muncă la ONU. A fost acceptată şi s-a mutat la New York.
Katalin-Dalma Nemeş: Am vrut să-mi depăşesc limitele. De-asta mi-am ales un job în afara ţării. Îmi place meseria pe care o fac acum.
La un an şi jumătate după ce s-a stabilit în Statele Unite, Katalin Nemeş a avut o experienţă de neuitat în timpul serviciului. L-a escortat pe preşedintele Donald Trump la Adunarea Generală la ONU.
Katalin-Dalma Nemeş: A fost o experienţă unică. M-am bucurat enorm că am avut această ocazie. Preşedintele mi s-a părut un om absolut normal, nimic ieşit din comun.
Lucrează acum într-un mediu multicultural. Vorbeşte limba română, maghiară şi engleză şi urmează un curs pentru a învăţa limba mandarină. În timpul liber, îi place să călătorească şi să descopere cât mai mult America. Îi este însă dor de România şi de familia ei din Târgu Mureş.
Katalin-Dalma Nemeş: Mi-e tare dor de părinţi, în primul rând, şi de prietenii de acasă.
Chiar dacă dorul de casă poate fi copleşitor, Katalin doreşte să îşi construiască viitorul în oraşul care nu doarme niciodată.