Oficialii ucraineni daţi morți sau răniţi de propaganda rusă "au înviat" brusc. După Zalujni, şi Budanov a apărut azi în public. VIDEO
Război în Ucraina. Toți oficialii ucraineni anunţaţi morți sau răniţi de ruşi "au înviat" brusc. Şeful contraspionajului militar ucrainean Kirilo Budanov, care, la fel ca Valeri Zalujni, a fost declarat mort sau în comă de propaganda rusă și de înalți oficiali ruși, a apărut azi în viață în cadrul unui interviu în direct la televiziunea ucraineană.
De Redactia Observator la 20.06.2023, 17:19Şeful spionajului militar ucrainean, Kirilo Budanov, despre care în presa rusă şi propagandiştii Kremlinului au spus că a fost grav rănit într-un atac rusesc şi că a fost dus în străinătate, a apărut azi în public la Kiev.
Asta după ce Statul Major al Armatei Ucrainene a prezentat luni seară imagini cu generalul Valeri Zalujni, despre care, de asemenea, ruşii au spus că a fost grav rănit sau chiar mort. Inclusiv Putin a declarat săptămâna trecută despre Zalujni că "este în străinătate".
Budanov şi Zalujni sunt în viaţă în Ucraina
Generalul Kirilo Budanov a apărut azi în câteva poze alături de ambasadorul Japoniei în Ucraina, Matsuda Kuninori, dar şi într-un interviu în direct la TV în care a spus că rușii au aruncat în aer în mod deliberat barajul Nova Kahovka. Potrivit acestuia, forțele ruse prezente la fața locului au primit ordin de evacuare cu 30 de minute înainte.
- Presa rusă: Kiril Budanov, şeful serviciilor secrete ucrainene, a fost rănit în timpul unui atac și se află...
- La cererea SUA, ucrainenii au renunţat la atacuri pe teritoriul Rusiei la împlinirea unui an de la invazie - WP
- O nouă fază a războiului. Rusia susţine că a respins un nou atac "masiv" cu drone. Kievul neagă că loveşte...
Atât Budanov, cât şi comandantul-şef al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujni, au fost protagoniştii unor zvonuri lansate de propaganda rusă, după ce nu au mai apărut în public de câteva săptămâni.
Pe 15 iunie, presa rusă a scris că şeful Direcției Principale de Informații a Ucrainei a fost rănit în timpul unui atac rusesc și a fost dus într-un spital din Berlin în stare gravă.