Olaf Scholz, vizită la București. Cancelarul german se va întâlni cu Klaus Iohannis și Maia Sandu
Cancelarul german Olaf Scholz ajunge astăzi în România şi se va întâlni la Palatul Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis şi preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu. În cadrul reuniunii trilaterale se vor discuta aspecte legate de procesul de aderare a României la spaţiul Schengen, dar şi despre noi măsuri pentru sprijinirea Ucrainei şi a Republicii Moldova. Cancelarul Scholz va purta un dialog şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu. Apoi, cancelarul Scholz se va întâlni şi cu reprezentanţi ai minorităţii germane din România. Aceasta este prima vizită a cancelarului german la București de la preluarea funcţiei de şef al guvernului federal.
De Redactia Observator la 03.04.2023, 07:38Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, discuţiile dintre Klaus Iohannis şi Olaf Scholz se vor concentra pe dezvoltarea cooperării româno-germane şi dinamizarea schimburilor economice şi a investiţiilor, având în vedere faptul că Germania este cel mai important partener comercial al ţării noastre şi al doilea investitor în economia românească. Totodată, se va urmări asigurarea unei coordonări strânse în cadrul UE şi NATO, a precizat sursa citată.
Cei doi lideri vor avea un schimb de opinii privind teme de actualitate, inclusiv procesul de aderare a României la spaţiul Schengen, măsurile pentru sprijinirea Ucrainei şi Republicii Moldova, asigurarea competitivităţii economiei europene, securitatea energetică, schimbările climatice şi tranziţia verde.
Războiul din Ucraina, pe agenda discuțiilor
Preşedintele Klaus Iohannis şi cancelarul Olaf Scholz vor discuta şi despre situaţia de securitate generată de agresiunea militară a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, prin prisma evoluţiilor recente, cooperarea pentru sprijinirea multidimensională a Ucrainei, ajutorarea refugiaţilor, facilitarea tranzitului de cereale ucrainene către piaţa globală, precum şi sprijinirea parcursului european al acestei ţări. Va fi abordată şi cooperarea româno-germană în domeniul apărării pentru a consolida postura de descurajare pe Flancul Estic al Alianţei Nord-Atlantice şi pentru a întări securitatea regiunii Mării Negre.
- Banchet în onoarea regelui Charles și a Camillei, la Palatul Bellevue din Berlin. Promisiunea făcută germanilor
- "Leoparzii" au ajuns în Ucraina. Germania a livrat tancurile grele de luptă pe care le-a promis în ultimele luni
- Olaf Scholz, reacție după cele mai mari falimente din SUA după criza din 2008: "Niciun motiv real să ne...
Cancelarul Scholz va fi primit cu onoruri militare de către prim-ministrul României, Nicolae Ionel Ciucă. Olaf Scholz va purta un dialog cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi se va întâlni cu reprezentanţi ai minorităţii germane din România.
"Vizita cancelarului federal Olaf Scholz subliniază importanţa semnificativă a relaţiilor noastre bilaterale cu România, care sunt mai apropiate şi mai de încredere ca niciodată. Prin această vizită, transmitem împreună cu partenerii noştri români un semnal important al unităţii Europei, mai ales în aceste vremuri dificile ale războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Pe lângă o serie de teme bilaterale, discuţiile se vor axa pe sprijinul şi solidaritatea cu Ucraina şi cu Republica Moldova. Aş dori să mulţumesc României, partenerul şi prietenul nostru apropiat, pentru sprijinul şi disponibilitatea de a ajuta Ucraina şi Republica Moldova", a precizat ambasadorul Germaniei în România, Peer Gebauer.
La finalul convorbirilor oficiale, Maia Sandu, Klaus Iohannis şi Olaf Scholz vor susţine declaraţii de presă comune, la Palatul Cotroceni. P, care efectuează o vizită în România, va fi primită de către preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni. De asemenea, va fi primită luni, la Palatul Elisabeta, de către Custodele Coroanei Române, Margareta, şi de principele consort. La întâlnire va participa şi ambasadorul Republicii Moldova în România, Victor Chirilă.