Opt morţi în urma incendiilor devastatoare din Turcia. Țara nu mai are bombardiere cu apă, UE i-a sărit în ajutor
Uniunea Europeană a trimis trei bombardiere cu apă pentru a ajuta Turcia în lupta împotriva unor incendii care devastează de şase zile sudul ţării, soldate cu opt morţi.
De Ovidiu Cojocaru la 02.08.2021, 15:00Două avioane de tip Canadair din Spania şi unul din Croaţia au fost mobilizate în cadrul Mecanismului de Protecţie Civilă a UE şi trimise să ajute Turcia în lupta împotriva incendiilor, transmite News.ro.
”UE este solidară în totalitate cu Turcia în această perioadă foarte dificlă. Ne gândim la poporul turc, care a pierdut fiinţe dragi şi la primii interveninenţi curajoşi, care fac totul pentru a lupta împotriva incendiilor sângeroase”, a declarat duminică seara, citat într-un comunicat, comisarul european însărcinat cu Gestionarea Crizelor, Janez Lenarcic.
Dintre cele 130 de incendii care au izbucnit în decurs de şase zile în întreaga Turcie, şapte sunt active în continuare, a anunţat Direcţia Pădurilor din Turcia. Din cauza înaintării incendiilor, care ameninţă oraşele din Antalia, Bodrum şi Marmaris, sute de turişti şi localnici au fost evacuaţi duminică din hoteluri şi locuinţe.
Peste 1.100 de persoane au fost evacuate cu vaporul, a anunţat duminică primarul din Bodrum Ahmet Aras, deoarece drumurile nu erau accesibile. În mai multe oraşe devastate de flăcări, voluntari s-au organizat pentru a ajuta cei peste 4.000 de pompieri care luptă pe teren împotriva focului.
- Sute de turişti, prinşi în ghearele flăcărilor care au mistuit Turcia. Autorităţile au evacuat mai multe zone...
- Turiști evacuați cu bărcile din hotelurile înconjurate de flăcări, în Turcia. ”E incredibil! Cum a venit...
- Mărturiile românilor prinşi în infernul din Turcia, după ce incendiile le-au distrus vacanţele. "Toată plaja e...
Cele mai grave incendii din ultimul deceniu
La Marmaris, mai mulţi voluntari se ocupă de colectarea şi distribuirea apei şi hranei, cât şi a unor materiale precum creme împotriva arsurilor sau haine ignifuge. ”În timpul acestor incendii, mulţi locuitori din Marmaris, la fel ca mine, nu pot dormi liniştiţi. Trebuie să evităm să ne ardă viitorul”, declară unui jurnalist AFP, aflat la faţa locului.
Alţi voluntari participă în mod direct la eforturi în vederea controlării incendiilor. ”Încercăm să defrişăm terenul sub foc. Tăiem iarba, facem curat. Ajutăm, de asemenea, pompierii să se deplaseze în pădure cu furtunurile lor”, deeclară Tevfik Kahraman, alt voluntar din Marmaris.
Turcia se confruntă în prezent cu cele mai grave incendii de cel puţin un deceniu, potrivit unor date oficiale. Până în prezent, în 2021 au ars aproape 95.000 de hectare de vegetaţie. În perioada 2008-2020, până în acest stadiu au ars în medie 13.516 de hectare de vegetaţie.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan este ţinta unor critici, după ce s-a adeverit faptul că Turcia nu deţine avioane bombardiere cu apă, în pofida faptului că problema incendiilor se agravează în această ţară în care o treime din teritoriu este împădurit. Practic, Turcia a destructurat infrastructura unei organizaţii semi-publice care deţinea bombardiere cu apă.