Antena LIVE

Curs valutar

Panică la bordul unui avion Airbus, după ce unul dintre motoare s-a defectat în zbor. Incident aviatic în Australia

Piloţii unui zbor al companiei Qantas Airways au oprit unul dintre cele două motoare ale unui avion Airbus după o problemă apărută luni seară în timp ce se apropiau de Perth, dar aeronava a aterizat în cele din urmă în siguranţă, a declarat marţi compania aeriană pentru Reuters.

De la 26.03.2024, 09:42
WhatsApp
Aterizare cu probleme pe un aeroport din Australia. Un avion Airbus a aterizat cu un singur motor funcţional, după ce unul dintre ele s-a defectat Profimedia

Aeronava Airbus A330-200, care venea de la Melbourne, a solicitat o aterizare prioritară şi a rulat cu un singur motor funcţional până la poarta de debarcare, a declarat un purtător de cuvânt al celei mai mari companii aeriene din Australia.

Pasagerii povestesc că au auzit un zgomot puternic 

Presa australiană redă mărturii ale pasagerilor care au declarat că au auzit un zgomot puternic sau o lovitură într-o parte a avionului, scrie news.ro.

"Ştim că acest lucru a fost neliniştitor pentru clienţii aflaţi la bord şi le mulţumim pentru cooperare şi înţelegere", a declarat Qantas. Inginerii companiei inspectează aeronava, a precizat transportatorul.

Pe acelaşi subiect

Defecţiunile motoarelor sunt evenimente rare, dar avioanele cu două motoare sunt proiectate să zboare cu un singur motor, iar piloţii sunt instruiţi în acest sens.

Avionul respectiv are 21 de ani vechime, potrivit furnizorului de informaţii aeronautice ch-aviation.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

avion aterizare australia
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025