Parlamentul European vrea schimbarea modului în care se iau decizii în UE. Războiul din Ucraina și Viktor Orban au arătat problemele sistemului actual
Tratatele Uniunii Europene ar putea fi modificate. O rezoluţie în acest sens a fost votată, ieri, în Parlametul European. Euro-deputații cer ca anumite decizii ale Uniunii să nu mai aibă nevoie de acordul tuturor statelor membre, ci să se ia prin votul majorităţii.
De Redactia Observator la 10.06.2022, 08:02Măsura ar urma să se aplice când este vorba despre aplicarea de sancţiuni sau în timpul crizelor. În cadrul dezbaterilor, parlamentarii au făcut referire directă la premierul maghiar Viktor Orban, care deseori a luat decizii împotriva curentului european.
Gabriele Bischoff, membră a Parlamentului European: "Principiul unanimităţii are să distruga Uniunea Europeană, pentru că ne împiedică să acţionăm. Ne împiedică să reacţionăm. Asta face acest subiect atât de important."
Invazia asupra Ucrainei a pus la capacitatea UE de a lua decizii rapid
Războiul Moscovei în Ucraina a urgentat votul de ieri. A fost discutată situția Ungariei, care a blocat impunerea de sancțiuni comune asupra Rusiei la nivelul Uniunii, chiar dacă majoritatea țărilor au ajuns la un acord.
- UE îi cere lui Viktor Orban să renunțe la prețurile discriminatorii pentru carburanți. De ce plătesc șoferii...
- Liderii UE s-au predat în fața Ungariei. Cum i-a șantajat Viktor Orban și cât de corect este un embargo care...
- Emmanuel Macron, în favoarea revizuirii tratatelor UE. România şi alte 12 state se opun
Freund Daniel, membru al Parlamentului European: "(Viktor n.r.) Orban are drept de veto. Un vot împotrivă din partea unui dictator poate opri de la îndeplinire ceea ce 450 de milioane de europeni îşi doresc."
Pentru a există majoritate calificată e nevoie de votul a 15 dintre cele 27 de state membre. Unele țări, însă, s-au opus schimbării tratatelor. Luna trecută, 13 țări din UE, inclusiv toate țările baltice și scandinave, au declarat că nu sprijină o astfel de măsură. Argumentul este că noile norme ar distrage atenția Uniunii de la alte probleme mai importante. Decizia de implementare trebuie acum votată de către toate cele 27 de state membre UE. Un prim rezultat va fi anunțat la mijlocul lunii iunie.