Misiune periculoasă. Pe frânghie între doi zgârie-nori din Chicago
Primul om care a mers pe frânghie deasupra Marelui Canion şi Cascadei Niagara este pregătit pentru o nouă misiune periculoasă. La începutul lunii viitoare, va merge pe frânghie între doi zgârie-nori din Chicago
De Redactia Observator la 18.10.2014, 09:34Primul om care a mers pe frânghie deasupra Marelui Canion şi Cascadei Niagara este pregătit pentru o nouă misiune periculoasă. La începutul lunii viitoare, va merge pe frânghie între doi zgârie-nori din Chicago
La 35 de ani, Nik Wallenda are lumea la picioare. La propriu. La un an după ce a traversat Marele Canion, pe frânghie, la peste 400 de metri înălţime, se declară pregătit pentru o nouă provocare. Va merge, tot pe frânghie, între doi zgârie-nori din Chicago. Poate părea o cascadorie mai uşoară, dar nu e deloc aşa.
Nik este al şaptelea acrobat din familia sa. Şi chiar dacă străbunicul său a murit în Puerto Rico în 1978, după ce a alunecat de pe frânghie, Nik nu se teme să-şi pună viaţa în pericol. Nici măcar nu va face un test înainte. Îi este suficient că s-a antrenat în oraşul său.
"Sper că tot ce fac îi va inspira pe oameni, în orice situaţie ar fi ei. Familia mea a trecut prin triumf şi tragedie şi nu s-a dat bătută. Trăiesc conform zicalei "Nu te da bătut niciodată". Pentru a-i inspira pe oameni, simt că trebuie să mă provoc în continuare".
Evenimentul va fi transmis în direct în întreaga lume. Iar organizatorii se aşteaptă ca audienţa să fie mai mare decât anul trecut când nik a traversat Marele Canion.