Piața Sf. Petru din Roma, goală în Vinerea Mare a Paștelui Catolic
Catolicii din întreaga lume au sărbătorit, aseară Vinerea Mare, din izolare. La Vatican, tradiţionala ceremonie. Calea Crucii a fost oficiată de Papa Francisc, însă piaţa San Pietro a fost goală. Suveranul pontif s-a rugat pentru binele omenirii.
De Redactia Observator la 11.04.2020, 11:59Catolicii din întreaga lume au sărbătorit, aseară Vinerea Mare, din izolare. La Vatican, tradiţionala ceremonie. Calea Crucii a fost oficiată de Papa Francisc, însă piaţa San Pietro a fost goală. Suveranul Pontif s-a rugat pentru binele omenirii.
Papa Francisc - O, Doamne, dreptatea și răscumpărarea noastră ne-ai dat-o, singurul Tău Fiu de pe tronul crucii. Vă rugăm să puneți în inimile noastre speranța de a vă recunoaște prezența în momentele întunecate ale vieții
Suveranul pontif a oficiat rugăciunea Calea Crucii din Vinerea Sfântă, pentru prima dată fără credincioşi, în Piaţa San Pietro. Printre puţinele persoane care au participat la slujbă, se numără un grup de cinci deţinuţi de la o închisoare italiană, dar şi câţiva medici care au dus Crucifixul.
Înainte ca Sfânta Cruce să fie purtată în piaţă, aceasta a fost acoperită, iar Papa s-a rugat în taină.
Pandemia de coronavirus a modificat chiar şi tradiţiile credincioşilor. S-a renunţat la spălatul picioarelor din Joia Mare, iar Calea Sfintei Cruci a fost marcată fără enoriaşi.
În noaptea acesta, de Înviere, bisericile catolice vor fi tot goale. Va fi primul Paşte în care credincioşii nu vor putea merge să ia lumină.
Un arhiepiscop italian care a servit şi Vaticanul a cerut lumii întregi să se roage astăzi, într-un exerciţiu de exorcizare prin care lumea să scape de coronavirus.