Antena LIVE

Curs valutar

Poliția Capitoliului cere menținerea prezenței membrilor Gărzii Naționale pentru încă două luni

Poliţia Capitoliului a cerut Departamentului american al Apărării prelungirea cu două luni a prezenţei membrilor Gărzii Naţionale la sediul Congresului SUA.

De la 04.03.2021, 22:56
WhatsApp
Solicitarea de menţinere a membrilor Gărzii Naţionale a fost făcută în ultimele 36 de ore, în contextul temerilor privind un posibil complot care ar viza Capitoliul Profimedia Images

Pentagonul a anunţat că examinează solicitarea, conform unor oficiali din domeniul apărării. Cererea evidenţiază preocupările privind securitatea sediului Congresului Statelor Unite, la două luni după violenţele soldate cu cinci morţi şi zeci de răniţi.

Solicitarea de menţinere a membrilor Gărzii Naţionale a fost făcută în ultimele 36 de ore, în contextul temerilor privind un posibil complot care ar viza Capitoliul. Peste 5.000 de membri ai Gărzii Naţionale au fost mobilizați în centrul Washingtonului, notează mediafax.ro, citând surse AP.

''Vrem să înţelegem care este planul. Nu ne place să vedem gardul metalic, porţile, prezenţa oamenilor în uniformă în jurul Capitoliului. Nu putem depinde de Garda Naţională în materie de securitate'', a declarat Elissa Slotkin, o membră democrată a Camerei Reprezentanţilor.

Teama în fața unui posibil atac a dus la adoptarea unor măsuri în plus de securitate

Miercuri, autorităţile din Statele Unite au anunţat măsuri suplimentare de securitate la Capitoliu de teama unui atac al unui grup extremist. Biroul Federal de Investigaţii (FBI) a avertizat că riscurile generate de rasism şi de extremismul antiguvernamental vor persista până cel puţin în 2022.

''Evaluarea noastră este că ameninţările extremiste interne vor continua să genereze riscuri ridicate privind violenţe în SUA. Ne aşteptăm ca extremiştii cu motivaţie rasială şi etnică, precum şi extremiştii antiguvernamentali şi antiautoritate să continue să genereze ameninţări de terorism intern în cursul anului 2021 şi chiar în 2022'', a declarat Jill Sanborn, director adjunct al diviziei antiterorism a FBI.

Autorităţile americane au arestat peste 270 de indivizi în cadrul investigaţiei privind violenţele comise la Capitoliu pe 6 ianuarie, soldate cu cinci morţi şi zeci de răniţi.

Andreea Anghel

Andreea Anghel are o experiență de doi ani în presa audiovizuală, iar din octombrie 2020 s-a alăturat echipei observatornews.ro. ...

capitoliu sua
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025