Polonezii au început să construiască igluuri, din cauza ninsorilor abundente din ultima perioadă
Ninsorile abudente din ultima perioadă au adus un peisaj polar în Polonia, în adevăratul sens al cuvântului. Zăpada care depăseşte pe alocuri 1 metru înălţime i-a inspirat pe unii localnici să construiască igluuri.
De Redactia Observator la 18.01.2019, 11:09Ninsorile abudente din ultima perioadă au adus un peisaj polar în Polonia, în adevăratul sens al cuvântului. Zăpada care depăseşte pe alocuri 1 metru înălţime i-a inspirat pe unii localnici să construiască igluuri. Ineditele construcţii au început să apară tot mai des, spre încântarea turiştilor, dar şi a copiilor.
Pe măsură ce nivelul zăpezii a început să crească astfel de construcţii au început să apară tot mai des în zonele montane din Polonia.
Cele mai multe igluuri au fost ridicate în sud, la frontiera cu Republica Cehă. Aici se poate vorbi practic de un oraşel care a ajuns rapid o atracţie pentru turişti, inlcusiv de peste graniţă.
Ninsoarea nu este însă un motiv de bucurie pentru toţi. Echipajele de intervenţie ale autorităţilor lucrează zi şi noapte la deszăpezire pe autostrăzi în aproape întreaga Europă.
O situaţie mai dificilă este în Alpi, unde se produc avalanşe zilnic. În Austria, mii de oameni rămân izolaţi din cauza zăpezi şi peste 20 de oameni au murit de la începutul alertei.