Polonia intră în carantină naţională. Restricţiile sunt valabile până la jumătatea lunii ianuarie
Polonia impune carantina la nivel naţional. Autorităţile au decis adoptarea măsurii pentru limitarea cazurilor de coronavirus. Restricţiile intră în vigoare de pe 28 decembrie şi vor fi valabile până la jumătatea lunii ianuarie.
De Andreea Anghel la 18.12.2020, 08:57- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
- Polonia impune moi măsuri pentru limitarea transmiterii coronavirusului
- Ţara va intra în carantină naţională până la jumătatea lunii ianuarie
Noi măsuri restrictive luate de Polonia, pentru a reduce numărul de infectări cu SARS-CoV-2, în contextul sărbătorilor de iarnă. Autorităţile au decis să impună carantina la nivel naţional începând cu data de 28 decembrie. Restricţiile vor fi valabile până pe 17 ianuarie 2021.
Astfel, autorităţile locale au decis închiderea hotelurilor, pârtiilor de schi şi a mall-urilor, notează mediafax.ro, citând surse Reuters.
De Crăciun nu vor fi restricţii, însă pe 31 decembrie, în noaptea de Anul Nou, va exista o restricţie de la ora 19:00 până pe 1 ianuarie, la ora 6:00.
Ce spun reprezentanţii statului
Ministrul Sănătăţii polonez, Adam Niedzielski, avertizează că ţara se poate confrunta curând cu valul al treilea al virusului, tocmai din acest motiv trebuie să fie precauţi.
''Fac apel la fiecare polonez să fie responsabil pentru el însuşi şi pentru cei dragi lui. Dar ştiu că apelul acesta nu ajută'', a precizat demnitarul.
Cazurile zilnice de COVID-19 au depăşit cifra de 27.000, vârful epidemiei fiind în luna noiembrie. Polonia are în plan să vaccineze întreaga populaţie, adică aproximativ 30 milioane oameni.
În plus, Guvernul a precizat că va oferi sprijin afacerilor afectate de noile restricţii.