Premierul britanic Theresa May a intrat pe scenă dansând, la congresul partidului său
Aşa că, înainte de a-şi ţine discursul, a intrat în scenă dansând. Ca muzică de fond, a ales un hit al grupului Abba, "Dancing Queen - Regina dansului". Theresa May a vrut, astfel, să arate că nu este afectată de criticile opoziţiei şi chiar ale unor colegi de partid.
De Redactia Observator la 04.10.2018, 10:16Aşa că, înainte de a-şi ţine discursul, a intrat în scenă dansând. Ca muzică de fond, a ales un hit al grupului Abba, "Dancing Queen - Regina dansului". Theresa May a vrut, astfel, să arate că nu este afectată de criticile opoziţiei şi chiar ale unor colegi de partid, după ce negocierile pentru Brexit au intrat în impas. Ea s-a străduit, de asemenea, să înlăture amintirea discursului său "catastrofal" de anul trecut, care a fost întrerupt de accese de tuse, iar o literă din lozinca din fundal a căzut.