Prima ţară care elimină restricțiile şi renunţă la distanţare socială după o "scădere semnificativă" a numărului de cazuri noi
Cluburile de noapte se redeschid în Scoția, se reiau marile evenimente de interior și se renunță la regulile de distanțare socială.
De Redactia Observator la 18.01.2022, 17:35Modificările vor intra în vigoare începând de luni, 24 ianuarie, după o "scădere semnificativă" a numărului de cazuri noi, anunță BBC.
Cu toate acestea, oamenilor li se cere în continuare să lucreze de acasă și să facă teste înainte de a se întâlni cu alte persoane.
De asemenea, va fi eliminată recomandarea ca adulții să nu se întâlnească cu mai mult de trei familii simultan. Se elimină și restricțiile privind sporturile de contact în interior.
Premierul Nicola Sturgeon a declarat că, deși "Omicron continuă să infecteze un număr mare de persoane", în ultimele două săptămâni s-a înregistrat o scădere semnificativă a numărului de noi infecții.
- The Telegraph: Britanicii infectați cu Covid-19 nu vor mai fi obligați să se autoizoleze. Când ar urma să intre...
- Sute de femei din Scoția, arse pe rug pentru vrăjitorie, vor fi grațiate după 300 de ani
- Imagini revoltătoare surprinse pe o autostradă din Scoţia: 7 şoferi s-au oprit să filmeze un accident, în loc...
În prezent, se crede că valul Omicron a atins apogeul în prima săptămână din ianuarie. Numărul persoanelor internate în spital cu acest virus este, de asemenea, în scădere.
Restricţiile privind aglomeraţia, ridicate deja
Restricțiile privind aglomerația la evenimentele în aer liber au fost ridicate deja luni.
Cu toate acestea, măsurile de lungă durată, cum ar fi utilizarea măștilor de protecție în transportul public și în locurile publice închise, vor continua.
Prim-ministrul a declarat că Scoția a intrat din nou într-o fază "mai calmă a pandemiei", dar a avertizat că există încă "o presiune semnificativă" asupra serviciilor de sănătate.