Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Sute de femei din Scoția, arse pe rug pentru vrăjitorie, vor fi grațiate după 300 de ani

Acuzate că au blestemat corăbiile regelui, că se pot transforma în animale sau că "au dansat cu diavolul", sute de femei au fost executate, în secolele XVI-XVIII, în Scoția, prin ardere pe rug. Acym, după 300 de ani, acestea urmează să fie grațiate. 

de Redactia Observator

la 20.12.2021 , 16:11

Imagine ilustrativă Imagine ilustrativă - Profimedia Images

3.837 de persoane din Scoția au fost acuzate de vrăjitorie, dintre care 84% au fost femei. Dintre acestea, două treimi au fost arse pe rug. La 300 de ani după ce Legea vrăjitoriei a fost abrogată, acestea urmează să fie grațiate, scrie The Guardian

Vânătoarea de vrăjitoare din Scoția, desfășurată între 1563, când a fost introdusă Legea vrăjitoriei și 1736, când a fost în cele din urmă abrogată, a dus la cinci mari procese la nivel național, în care mii de persoane au fost judecate și acuzate de vrăjitorie. 

Cele mai timpurii procese au avut loc în timpulregelui Iacob al VI-lea al Scoției, care credea că vrăjitoarele complotează împotriva miresei sale daneze, convocând furtuni pentru a-i scufunda navele. Printre cei acuzați în 1590 s-a numărat și Geillis Duncan care a recunoscut, sub tortură, că a invocat diavolul pentru a blestema corăbiile regelui.

Articolul continuă după reclamă

Un alt caz celebru este cel al lui Agnes Sampson, care a mărturisit că 200 de femei au asistat la o ceremonie de invocare a diavolului, la North Berwick, în noaptea de Halloween, unde a fost pusă la cale eliminarea regelui.

Pe acelaşi subiect

Cum erau executate persoanele acuzate de vrăjitorie

Între secolele XVI-XVIII, vrăjitoria era o crimă capitală, iar condamnații erau spânzurați sau arși pe rug, astfel încây cadavrele lor să nu fie îngropate. Mulți au mărturisit diverse fapte sub tortură, care a inclus privarea de somn, smulgerea unghiilor și înțeparea pielii cu ace pentru a vedea dacă acuzatul sângerează.

Claire Mitchell, care conduce astăzi campania Witches of Scotland, şi care a cerut graţierea tuturor femeilor executate în timpul Legii Vrăjitoriei, a declarat că „pe cap de locuitor, între secolele XVI-lea și al XVIII-lea, în Scoţia s-au executat de cinci ori mai mulți oameni decât în ​​alte părți ale Europei, marea majoritate fiind femei. În Salem, 300 de persoane au fost acuzate și 19 persoane au fost executate.Cei executați nu erau vinovați, așa că ar trebui graţiaţi”.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Mapamond » Sute de femei din Scoția, arse pe rug pentru vrăjitorie, vor fi grațiate după 300 de ani