Primul caz de trădare în Ucraina: un primar din Harkov şi-a predat oraşul ruşilor. Cum şi-a motivat gestul
Ucraina e în a cincea zi de război cu Rusia. Armata rusă a atacat pe toate fronturile, dar nu a reuşit să captureze nici măcar unul dintre marile oraşe din Ucraina.
De Redactia Observator la 28.02.2022, 18:34Ruşii controlează anumite zone şi orăşele mai mici din Ucraina, unul dintre acestea fiind capturat după ce le-a fost predat "la cheie" de oraş. Este primul caz de trădare despre care oficialităţile ucrainene vorbesc de la începutul războiului. Irina Venediktova, procurorul general al Ucrainei, a anunţat că primarul orașului Kupeansk este cercetat sub suspiciunea de trădare după ce și-a predat orașul rușilor. Oraşul Kupeansk se află în regiunea Harkov şi a fost una dintre primele ţinte atacat de ruşi atunci când a pornit invazia.
Cum şi-a motivat gestul
"Primarul le-a asigurat invadatorilor transport, locuințe, combustibil și alimente. Datorită acțiunilor sale, teritoriul ucrainean Kupeansk a ieșit din subordonarea administrativă a organelor autorităților de stat din Ucraina. Toți cei care predau ocupanților măcar o bucată din pământul nostru se vor confrunta cu o pedeapsă justă", a fost mesajul postat de Irina Venediktova pe Facebook. Ghenadi Mazehora, primarul din Kupeansk, a anunţat pe 27 februarie că "astăzi la ora 7:30 comandantul unui batalion rusesc a sunat să propună negocieri. Dacă refuzam, orașul urma să fie luat cu asalt cu 'toate consecințele'. Am decis să particip la discuții pentru a evita victime și distrugerea detaliilor", notează ziarul Pravda.
În apărarea sa, primarul spune că autorităţile ucrainene au abandonat oraşul şi a luat decizia, pe proprie răspundere, de a preda oraşul ruşilor. Kupeansk are o populaţie de puţin peste 27.000 de locuitori şi are o importanţă strategică pentru că este un important nod feroviar în regiunea Harkov.