Prinţul William, figura centrală a Casei Regale. Fiul cel mare al lui Charles i-a ţinut locul tatălui său la două evenimente publice
Prinţul William îşi ia în serios rolul de urmaş la tron. Abia revenit la îndatoririle regale, fiul cel mare al lui Charles i-a ţinut locul tatălui său la două evenimente publice şi va fi figura centrală a Casei Regale în perioada următoare. După vizita fulger la Londra, Harry a revenit în California, iar presa britanică scrie că între cei doi fraţi nu mai există nicio şansă de împăcare.
De Redactia Observator la 08.02.2024, 21:28La Londra, William şi-a făcut apariţia la o gală de caritate îmbrăcat la patru ace. El a vorbit pentru prima dată de starea de sănătate a tatălui şi soţiei sale.
Prinţul William: Vreau să profit de prezenţa mea aici pentru a mulţumi pentru mesajele frumoase de susţinere adresate lui Catherine şi tatălui meu, mai ales în ultimele zile. Înseamnă foarte mult pentru noi toţi.
Prinţul William, figura centrală a Casei Regale
William a apărut public pentru prima dată după un început de an nefast. Mai întâi, soţia lui, Kate a stat două săptămni în spital după o operaţie abdominală în urma căreia are nevoie de 3 luni de recuperare. A urmat operaţia de prostată a regelui şi apoi diagnosticul crunt de cancer. William a găsit puterea să facă haz de necaz.
Prinţul William: E corect să spun că ultimele săptămâni au avut un accent mai degrabă medical, aşa că m-am gândit să vin la un eveniment dedicat ambulanţelor aeriene ca să mai uit de toate.
Mai reţinut ca în alte rânduri, William a fost în centrul atenţiei şi a avut răbdare pentru toţi invitaţii.
Angela Levin, expertă specializată pe Casa Regală: A fost incredibil de demn, este genul de urmaş la tron pe care şi l-ar dori orice ţară. Nu a vrut ca oamenii prezenţi acolo să se simtă foarte prost, deprimaţi, aşa cum probabil se simte el în realitate.
Pe lângă William, şi fraţii regelui au programul plin. Prinţesa Anne şi Prinţul Edward participă la câte două evenimente publice în locul regelui bolnav.
În timpul acesta, Harry a urcat în avion şi a zburat 8.000 de kilometri până în California.Vizita la Londra, în care nu s-a întâlnit cu fratele mai mare, a făcut ca tabloidele britanice să tragă o concluzie dură. Prinţul Harry va fi exclus din familia regală atunci când William va deveni rege.
Jack Royston, jurnalist specializat pe Casa Regală: Ar fi foarte uşor pentru Harry să se simtă uşor respins, pentru că discuţia a fost atât de scurtă. Nu cred că ar trebui să se simtă aşa. Ştim că Charles a ţinut elicopterul pe loc pentru a se putea vedea cu Harry.
- Chiar dacă pare uşor naiv pentru că a făcut acest gest, cred că gestul va fi văzut bine şi va ajuta la vindecarea unor răni vechi.
Diagnosticul regelui a venit ca un şoc pentru angajaţii Casei regale. Apropiaţii monarhului spun că acesta părea că nu se simte bine în ultima perioadă, dar a ignorat semnele din cauza decesului părinţilor lui.