Antena LIVE

Curs valutar

Procesul care a șocat Franţa: Bunic grijuliu ziua, un bărbat și-a drogat soția noaptea și a violat-o cu 51 de necunoscuți, timp de 10 ani

După ce timp de o săptămână au fost ascultate victimele, procesul violurilor care au îngrozit Franţa se îndreaptă acum către cei 51 de inculpaţi, începând, luni, cu soţul, Dominique Pelicot, "orchestratorul" violenţelor sexuale asupra soţiei sale comise, timp de zece ani, de necunoscuţi pe care îi recruta pe internet, relatează AFP.

De la 09.09.2024, 11:44
WhatsApp
Procesul care a șocat Franţa: Bunic grijuliu ziua, un bărbat și-a drogat soția noaptea și a violat-o cu 51 de necunoscuți, timp de 10 ani Profimedia Images

Violator noaptea, dar bunic grijuliu ziua, descris drept "un tip grozav" de soţia sa chiar înainte ca aceasta să afle, în toamna anului 2020, despre oribilele evenimente la care fusese supusă fără să ştie, pentru că soţul avea grijă să o drogheze, profilul psihologic şi psihiatric al lui Dominique Pelicot, în vârstă de 71 de ani, va fi schiţat luni de patru experţi. Aşa va începe a doua săptămână a procesului de patru luni în faţa tribunalului penal din Vaucluse.

Această personalitate "cu două feţe" a unui "pervers manipulator", descris drept "orchestratorul violurilor" de către un co-inculpat, a fost deja schiţată de primul expert vineri, când a făcut referire la Dr Jekyll şi Mr Hyde, transmite News.ro.

Dominique Pelicot a recrutat zeci de bărbați pe internet pentru a-și viola soția

Luni, şi alţi membri ai familiei Pelicot vor depune de asemenea mărturie pentru a-l descrie pe septuagenarul care a recrutat zeci de bărbaţi pe internet, între iulie 2011 şi octombrie 2020, pentru a-i viola soţia, pe care o droga cu medicamente împotriva anxietăţii. Majoritatea faptelor au avut loc în Mazan, o comună din departamentul Vaucluse, la poalele muntelui Ventoux, unde cuplul se mutase la începutul anului 2013.

Pe acelaşi subiect

Printre cei audiaţi se numără David şi Florian Pelicot, cei doi fii ai cuplului, precum şi Pierre P., ginerele, şi Joël Pelicot, fratele inculpatului principal, medic generalist pensionat. Singurul martor  chemat luni la cererea inculpatului va fi Ginette Pelicot, sora sa vitregă.

Gisèle Pelicot, în vârstă de 71 de ani, principala victimă în acest caz, a depus joi o mărturie emoţionantă, fără să se uite la fostul său soţ, de care a divorţat oficial. Ea urmează să depună din nou mărturie miercuri dimineaţă.

Fiica sa Caroline şi cele două nurori ale sale, Céline şi Aurore, au fost audiate vineri. Toate trei au fost fotografiate goale, fără ştirea lor, de tatăl şi respectiv socrul lor, iar fotomontajele sexuale cu ele au fost apoi postate pe reţelele sociale.

Dacă va fi respectat calendarul prevăzut pentru acest proces, Dominique Pelicot ar trebui să dea primele explicaţii marţi după-amiază, din boxa în care se află cei 18 inculpaţi reţinuţi (alţi 32 în libertate, al 51-lea este fugar şi sub mandat de arestare).

"Îşi va lua timpul de care are nevoie, ar putea fi mult timp", potrivit avocatei sale, Béatrice Zavarro, care se aşteaptă la o "săptămână foarte intensă de audieri".

"Va explica încă o dată de ce a făcut ceea ce a făcut. Se va explica, se va justifica, dacă este nevoie de vreo justificare, pentru că acest lucru este de neiertat", a declarat joi Zavarro la AFPTV.

Începând de miercuri după-amiază, instanţa urmează să se ocupe apoi de ceilalţi inculpaţi, 50 de bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 74 de ani. Ca şi Dominique Pelicot, majoritatea dintre ei riscă 20 de ani de închisoare pentru viol calificat.

Însă numai patru vor fi vizaţi în această a doua săptămână a procesului: Jean-Pierre M., 63 de ani, Cyrille D., 54 de ani, Jacques C., 72 de ani, şi Lionel R., 44 de ani.

Ulterior, în fiecare săptămână, în opt valuri succesive, vor fi citaţi între cinci şi opt inculpaţi, până la 8 noiembrie, înainte de începerea estimată a primelor pledoarii finale.

Jean-Pierre M., în prezent deţinut, este singurul dintre cei 51 de inculpaţi care nu a fost judecat pentru violul doamnei Pelicot. Discipol al lui Dominique Pelicot, al cărui protocol l-a urmat întocmai, el şi-a violat propria iubită, în compania lui Pelicot.

Inculpații, neînsoțiți și aproape de victime în sala de judecată

Până în prezent, audierile s-au desfăşurat într-o sală de judecată înghesuită, unde inculpaţii care apar neînsoţiţi sunt foarte aproape de părţile civile, uneori în contact direct - spre marele regret al acestora din urmă, care consideră că este vorba despre o "agresiune" - şi unde se adună jurnalişti din întreaga lume.

Audierile urmează să continue în scurt timp cu mai puţini protagonişti. Preşedintele instanţei, Roger Arata, ar putea, de fapt, să accepte solicitarea mai multor avocaţi ai apărării, care au cerut ca clienţii lor care apar în libertate să nu fie obligaţi să asiste la audierile care nu îi privesc direct.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

franta proces viol
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025