Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un francez ar fi recrutat timp de un deceniu peste 70 de indivizi pentru a-i viola soţia. Bărbatul îşi droga partenera până la inconştienţă

Caz şocant în Franţa! Un bărbat a ajuns în faţa judecătorilor pentru că şi-a drogat și violat soția timp de aproape 10 ani. 

de Redactia Observator

la 03.09.2024 , 10:43

Mai mult decât atât, el a recrutat online alţi zeci de bărbaţi care să-i violeze partenera. Avocatul femeii susţine că ea era atât de puternic sedată încât nu era conştientă de abuzuri. Poliţia a stabilit că 72 de bărbaţi ar fi profitat de aceasta, însă numai 50 au fost identificaţi şi acuzaţi. 

Suspectul a intrat în atenţia poliţiştilor în urmă cu patru ani şi, ulterior, au descoperit în calculatorul său sute de fotografii și înregistrări cu abuzurile, relatează BBC.

Victima, acum în vârstă de 72 de ani, a aflat de abuzuri abia în 2020, după ce a fost informată de poliție. La următorul proces va fi prima dată când femeia va vedea dovezi video ale abuzurilor. „Pentru prima dată, ea va trebui să trăiască violurile pe care le-a îndurat timp de 10 ani”, a declarat avocatul victimei pentru agenția de presă AFP.

Vezi și

Cum a fost prins bărbatul de poliţişti

Pe acelaşi subiect

Bărbatul a fost prins de poliție după un incident din septembrie 2020, când un agent de securitate l-a surprins filmând în secret sub fustele a trei femei într-un centru comercial. Poliția a găsit apoi pe computerul său sute de imagini și videoclipuri cu soția sa, în care aceasta părea inconștientă. Se presupune că imaginile arată zeci de agresiuni în locuința cuplului şi că abuzurile ar fi început în 2011. Anchetatorii au găsit, de asemenea, chat-uri pe un site internet în care bărbatul ar fi recrutat străini care să vină la ei acasă și să îi violeze soția.

El a recunoscut în fața anchetatorilor că i-a dat soției sale tranchilizante puternice, inclusiv un medicament care reduce anxietatea. Potrivit procurorilor, el este acuzat că a luat parte la violuri, le-a filmat și i-a încurajat pe ceilalți bărbați folosind un limbaj degradant. Se presupune că nu au fost schimbate sume de bani.

Bărbatul nu era la prima abatere gravă

Potrivit procurorilor, violatorii acuzați - cu vârste cuprinse între 26 și 74 de ani - provin din toate categoriile sociale și, deși majoritatea au participat o singură dată, unii au participat de până la șase ori. Apărarea lor este că au ajutat un cuplu să își trăiască fanteziile, însă soţul femeii a declarat anchetatorilor că toată lumea era conștientă că soția sa fusese drogată fără știrea ei. Un expert a declarat că starea ei „era mai apropiată de comă decât de somn”.

El a mai fost acuzat de o crimă și un viol în 1991, pe care le neagă, și de o tentativă de viol în 1999, pe care a recunoscut-o după dovezile ADN. Procesul, care se desfășoară în Parc des Expositions din Avignon, în sudul Franței, ar trebui să dureze până la 20 decembrie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Un francez ar fi recrutat timp de un deceniu peste 70 de indivizi pentru a-i viola soţia. Bărbatul îşi droga partenera până la inconştienţă