Proteste istorice în China față de blocajele Covid. Studenții cer demisia lui Xi Jinping: "Jos, Partidul Comunist"
După ce zece oameni au murit într-un incendiu izbucnit într-un bloc, unde oamenii susțin că uşa de la intrare ar fi fost blocată din cauza lockdown-ului Covid, în mai multe orașe din China au izbucnit proteste masive. Chinezii sunt tot mai revoltaţi din cauza noilor restricţii, astfel că moartea celor zece oameni în incendiu a fost picătura care a umplut paharul.
De Redactia Observator la 27.11.2022, 10:26- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
După moartea celor zece oameni în incendiu, chinezii sunt convinşi că uşa de la intrarea în bloc a fost blocată ca urmare a politicii stricte COVID. Autoritățile au negat acuzațiile, dar în mod surprinzător au prezentat scuze publice și au promis pedepsirea celor vinovați.
În orașul Shanghai, videoclipuri postate pe rețelele de socializare de jurnaliști străini arată mii de oameni care ies în stradă pentru a-și aminti de victime și pentru a protesta față de restricțiile COVID. Unii oameni au fost văzuți aprinzând lumânări și depunând flori pentru victimele incendiului de la Urumqi.
Sute de persoane au fost auzite cerând demisia președintelui Xi Jinping și a Partidului Comunist. Astfel de revendicări sunt rare în China, unde orice critică la adresa guvernului și a președintelui poate duce la sancțiuni dure. Au fost și protestatari care au strigat injurii la adresa polițiștilor mobilizați în număr mare pe străzi.
Protestatari bătuți de poliție
- Proteste violente în China. Oamenii cer anularea restricţiilor Covid după ce 10 persoane au murit într-un incendiu
- Proteste violente în China, din cauza restricţiilor Covid. Cazurile de coronavirus sunt au atins un nou record
- Şase etaje ale unui bloc din China au fost devastate de flăcări. 10 oameni au murit în incendiu
Un protestatar a declarat pentru agenția de presă Associated Press că unul dintre prietenii săi a fost bătut de poliție, în timp ce alți doi au fost stropiti cu spray cu piper.
Deși situația era calmă duminică dimineață, în zonă au rămas numeroși polițiști și agenți fără uniformă.
În alte părți, în mai multe universități chineze, au apărut fotografii și videoclipuri cu studenți care protestau sâmbătă seara. Cea mai mare adunare a părut să fie la Universitatea de Comunicații din Nanjing.