Proteste masive la cea mai mare fabrică de iPhone-uri din China. Angajații forțați să locuiască în uzină s-au săturat de restricțiile Covid
Proteste masive ale angajaților fabricii de iPhone-uri din Zhengzhou, faţă de restricţiile anti-Covid impuse de autoritățile chineze. Sute de muncitori au ieșit în stradă, iar imaginile s-au viralizat pe rețelele sociale, potrivit The Guardian.
De Redactia Observator la 23.11.2022, 10:25Angajații fabicii de iPhone-uri din China centrală se plâng de faptul că nu au primit bonusurile promise. În imaginile care circulă pe rețelele sociale, oamenii scandează „Apărați-ne drepturile”, în timp ce sunt bruscați de polițiști.
Uzina din Zhengzhou este cea mai mare fabrică de iPhone din lume, cu aproximativ 200.000 de angajați.
De la sfârșitul lunii octombrie, mulți muncitori au preferat să-și părăsească locul de muncă în timp ce frustrarea crește din cauza restricțiilor și a modului în care au fost gestionate cazurile Covid. Din cauza acestor măsuri, angajații locuiau în fabrică, izolați de lumea exterioară.
- China a raportat primul deces din cauza Covidului, după șase luni. Alte 962 de noi infecţii au fost înregistrate
- Revoltă în China după un lockdown în Guangzhou. Furioşi, oamenii au dărâmat barierele de control şi au...
- Subiectul pe care Xi Jinping a refuzat să-l discute cu Biden. Cele două superputeri promit pacea, deși...
În încercarea de a restabili producția, board-ul de conducere a început să recruteze mai mult personal, promițând salarii pe oră și bonusuri mai mari.
Protestele au afectat producția, ceea ce a determinat Apple să admită, la începutul acestei luni, că se așteaptă la probleme privind livrările de modele premium iPhone 14.
China este ultima mare economie care încă mai ţine la o politică de neacceptare a virusului şi a aplicat rapid măsuri de lockdown, testări în masă şi carantină, în timp ce restul lumii se adaptează la convieţuirea cu virusul.