Protestele fermierilor se extind şi în Asia. Poliţia indiană i-a respins cu gaze lacrimogene pe agricultorii care voiau să blocheze New Delhi
Protestele fermierilor iau amploare dincolo de continentul european. Autorităţile indiene au folosit gaze lacrimogene ca să împiedice mii de agricultori să intre în capitala New Delhi.
De Redactia Observator la 14.02.2024, 09:23
Presa indiană precizează că, în acţiune, au fost implicaţi toţi poliţiştii din capitala Indiei. Nici fermierii belgieni nu cedează şi au blocat toate drumurile din jurul Portului Anvers, unul dintre cele mai mari din Europa.
Agricultorii din Belgia cer salarii şi condiţii de muncă mai bune, chiar dacă asta înseamnă să dea peste cap traficul maritim. Protestele fermierilor belgieni survin unor demonstraţii similiare, care au avut loc în Polonia, Franţa, Spania, Germania, Ţările de Jos, Polonia şi, desigur, România.
Şi în Grecia, premierul le oferă fermierilor electricitate ieftină pentru a-i convinge să renunţe la proteste şi a evita astfel blocarea Atenei.