Antena LIVE

Curs valutar

Putin amenință țările NATO cu ''consecinţe grave'' dacă Ucraina atacă Rusia cu arme occidentale: "Sunt state cu teritoriu mic şi cu populaţie densă"

Război în Ucraina. Război în Ucraina. Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi Europa cu ''consecinţe grave'' dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE, potrivit Agerpres.

De la 28.05.2024, 21:29
WhatsApp
Putin amenință țările NATO cu ''consecinţe grave'' dacă Ucraina atacă Rusia cu arme occidentale Profimedia

"Aceşti reprezentanţi ai ţărilor NATO, în special din Europa, mai ales în ţările mici, ar trebui să fie conştienţi cu ce se joacă. Trebuie să-şi amintească faptul că sunt adesea state cu un teritoriu mic şi cu o populaţie foarte densă", iar "acest factor este un lucru serios la care ar trebui să reflecteze înainte de a vorbi despre lansarea de atacuri în profunzimea teritoriului rus", a atenţionat Putin, vorbind la o conferinţă de presă la finalul unei vizite în Uzbekistan.

Vladimir Putin amenință Europa

El s-a referit astfel le apelul secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg - împărtăşit între timp şi de şeful diplomaţiei europene Josep Borrell -, care le-a cerut aliaţilor să autorizeze Ucraina să atace direct teritoriul rus cu armele pe care i le furnizează ca ajutor militar.

"(Stoltenberg) a fost prim-ministru al Norvegiei. Ne-am întâlnit şi am soluţionat chestiuni complicate privind Marea Barenţ şi altele. În general, am reuşit să ajungem la acorduri. Atunci, sunt sigur că el nu suferea de demenţă", a comentat Putin despre secretarul general al NATO.

Pe acelaşi subiect

"Această escaladare constantă poate avea consecinţe grave, iar aceste consecinţe grave se fac simţite în Europa. Cum vor reacţiona Statele Unite ?", a spus în continuare preşedintele rus, făcând aluzie la paritatea nucleară între Rusia şi SUA.

Referindu-se tot la declaraţia lui Stoltenberg, liderul de la Kremlin a apreciat că acesta nu are cum să nu ştie că armele de precizie cu rază lungă de acţiune oferite de Occident armatei ucrainene nu pot fi lansate fără asistenţa sateliţilor spion occidentali.

În astfel de cazuri, a detaliat Putin, selectarea ţintelor poate fi efectuată numai de "specialişti înalt calificaţi", care nu sunt ucraineni, iar rachetele franco-britanice Storm Shadow/Scalp pot primi instrucţiuni în zbor "fără vreo implicare a soldaţilor ucraineni", proceduri aplicabile de asemenea în cazul rachetelor americane ATACMS cu ajutorul datelor satelitare.

Aşadar, a concluzionat preşedintele rus, aceste misiuni contra ţintelor ruseşti "nu sunt pregătite de soldaţi ucraineni, ci de reprezentanţi ai ţărilor NATO".

Rusia, pregătită să reia negocierile de pace cu Ucraina

Cât despre informaţia anunţată luni de comandantul-şef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, conform căreia Kievul a ajuns la un acord cu Franţa pentru trimiterea unor instructori militari francezi în Ucraina, informaţie între timp nuanţată de Ministerul ucrainean al Apărării, care a transmis că un astfel de acord se află încă în negociere, Putin a spus că instructori militari occidentali se află deja în Ucraina sub acoperirea de mercenari.

În ce priveşte ofensiva lansată luna aceasta de Rusia în regiunea ucraineană nord-estică Harkov, Putin a spus că aceasta a fost provocată de aliaţii occidentali ai Ucrainei, pe care i-a acuzat că au ignorat cererile Rusiei de a determina Ucraina să nu atace regiunea rusă de graniţă Belgorod.

De asemenea, el a reafirmat că Rusia este pregătită să reia negocierile de pace cu Ucraina, desfăşurate ultima dată în martie-aprilie 2022 la Istanbul şi pe care, conform Moscovei, Kievul le-a părăsit în urma presiunilor SUA. Însă Putin a contestat din nou legitimitatea omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, al cărui mandat a expirat pe 20 mai. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

razboi ucraina rusia ucraina nato jens stoltenberg vladimir putin
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024