Miting cu zeci de mii de ruşi şi concert militar la Moscova. Putin, păzit cu sisteme Panțir pe stadionul Lujniki, a stat doar câteva minute
Un mare miting-concert cu atmosferă militaristă a avut loc miercuri pe stadionul Lujniki din Moscova.
Deşi se anunţa că prezenţa lui Vladimir Putin va fi "un fel de continuare a discursului preşedintelui în faţa Adunării Federale", liderul de la Kremlin a stat foarte puţin şi a avut un discurs extrem de scurt şi de banal. Imediat după aceea, stadionul a s-a golit, mai ales că frigul era pătrunzător. Ruşii ar fi fost plătiţi cu 7 dolari (500 de ruble) să vină la stadion. Lângă arena Lujniki au fost amplasate sisteme de rachete de apărare antiaeriană Panțir S-1.
UPDATE 15.40 Preşedintele Vladimir Putin şi-a făcut apariţia îmbrăcat într-o geacă groasă şi a urcat pe scenă în uralele stadionului. El a spus că sărbătoarea - Ziua Apărătorilor Patriei - nu este doar în onoarea militarilor, ci şi în onoarea medicilor, profesorilor, lucrătorilor din transporturi şi a tuturor celor care îi susţin pe luptătorii ruşi. „Până şi copiii scriu scrisori pentru soldaţii noştri. Toţi oamenii noştri sunt apărători ai Patriei-mamă”, proclamă el înainte de a începe să fie cântat imnul naţional.
Liderul de la Kremlin nu a rămas pe scenă decât câteva minute, după ce a rostit alocuţiunea şi s-a cântat imnul, a coborât şi a plecat. "Când suntem împreună, nu avem egal", a adăugat Vladimir Putin după ce a fost intonat imnul naţional rus.
UPDATE 15:30 Vladimir Putin a stat pe stadion doar câteva minute. Liderul rus i-a lăudat pe soldații care "luptează eroic şi curajos" pentru "apărarea patriei", adăugând că "întreaga țară" îi sprijină. Apoi a scandat alături de mulțime "Rusia, Rusia, Rusia", potrivit The Guardian.
- Xi Jinping se va întâlni cu Putin în Rusia. China transmite că legăturile cu Moscova sunt "solide ca o...
- Putin nu e deschis la negocieri de pace şi vrea să tranşeze războiul din Ucraina pe câmpul de luptă. Raportul...
- Putin a anulat un decret care garanta suveranitatea R.Moldova în privinţa Transnistriei. Reacţia Chişinăului
UPDATE 15:06 Președintele rus Vladimir Putin a sosit pe stadionul Lujinki, unde susține un discurs pentru participanți. Lângă stadion au fost amplasate sisteme de rachete de apărare antiaeriană Panțir S-1.
UPDATE 14:25 "Ar trebui să fim recunoscători că totul este în regulă cu noi şi că suntem aici, iar cineva face treaba murdară", a spus prezentatorul de pe scenă. Actorul Vladimir Maşkov a luat cuvântul şi a spus: "Fiecare secol pentru ţara noastră începe cu un război cu Occidentul", apoi a enumerat diferite războaie în care a fost implicată Rusia.
"Suntem armata celor puternici, suntem armata adevărului, victoria va fi a noastră, nu avem nevoie de nimic altceva", a spus liderul unui grup muzical care a urcat pe scenă. În jurul stadionului securitatea e asigurată de poliţia călare, iar presa rusă a remarcat că până şi caii au viziere.
UPDATE 13:50 Potrivit presei locale de la Moscova, deja mulţi spectatori au ajuns miercuri pe stadionul Lujniki. Artiștii care vor concerta sunt: Oleg Gazmanov, Nikolai Rastorguev şi grupul Liube, SHAMAN şi Nikolai Baskov. Putin ar urma să se adreseze cetățenilor la ora 16:00.
Pe rețelele sociale rusești au apărut reclame prin care cetățenii sunt anunțați că vor primi 7 dolari (500 de ruble) dacă vor participa, miercuri, la concertul organizat de Vladimir Putin, la Moscova, potrivit publicației Meduza. Evenimentul, precedat de un discurs al liderului de la Kremlin, va avea loc pe Stadionul Lujniki, scrie publicația Newsweek. De altfel, în întreaga țară sunt programate manifestări legate de aniversarea războiului din Ucraina.
Nu este prima dată când Putin folosește această strategie. În trecut, el a constrâns sau a forțat persoane să participe la mitingurile sale. În 2012, cu 10 zile înaintea votului prin care a fost ales pentru a doua oară președinte al Rusiei, zeci de mii de oameni au umplut Stadionul Lujniki pentru un miting de campanie.
Poliția a declarat agenției de presă ruse RIA Novosti că 130.000 de oameni s-au adunat pe stadionul cu o capacitate de 78.000 înainte de sosirea lui Putin. Reporterul Al Jazeera, Rory Challands, a comentat despre mulțimea masivă pentru Putin în comparație cu opoziția sa, dar a remarcat că unii dintre cei prezenți au spus că au fost forțați să fie acolo.
Rușii, plătiți să vină să-l asculte pe Putin
„A existat un miting pentru Partidul Comunist, un miting pentru Partidul Liberal Democrat și, de asemenea, un miting organizat de un prezentator TV în Rusia, care încearcă să mobilizeze opoziția.„De departe, cel mai mare a fost la mitingul pentru Vladimir Putin”, spunea la acea vrene Challands.
Mitingul de miercuri vine după ce Vladimir Putin a ţinut, marţi, în faţa elitei politice şi militare a ţării, un discurs de o oră şi 45 de minute în care a anunţat că războiul din Ucraina va continua, că acest război a fost pornit de Occident, iar Rusia trebuie să se apere. De asemenea, el a anunţat suspendarea participării Rusiei la tratatul cu SUA New START, singurul care mai este în vigoare şi care reglementează arsenalul nuclear al celor două mari puteri nucleare ale lumii. Tot marţi, preşedintele a invalidat un decret prezidenţial din 2012 care stabilea principiile conducătoare ale politicii externe ale Rusiei, urmând să fie prezentat în următoarele zile „noul concept” de politică externă a Moscovei.
În urmă cu un an, Putin a urcat pe scena de pe Stadionul Lujniki, în cadrul unui eveniment dedicat anexării ilegale a Crimeei și invaziei din Ucraina. Tot atunci, discursul liderului rus a fost întrerupt brusc chiat în mijlocul unei fraze de televiziunea de stat din Rusia. A urmat o avalanşă de speculaţii şi teorii ale conspiraţiei.
Cei mai mulţi susţineau că discursul a fost înregistrat şi cineva a făcut o greşeală de montaj. Nu au lipsit nici zvonurile că Vladimir Putin ar fi păţit ceva... După câteva zeci de minute, au apărut şi filmări făcute pe stadion, în care se vede că Putin îşi termină discursul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și