Vladimir Putin nu-l va felicita pe Biden de Ziua Independenţei în SUA "din cauza acțiunilor neprietenoase"
Şeful statului rus, Vladimir Putin, nu-l va felicita luni pe preşedintele american Joe Biden de Ziua Independenţei în SUA, ca urmare a acţiunilor ''neprietenoase'' ale Washingtonului la adresa Moscovei, a anunţat Kremlinul, scrie Agerpres.
De Redactia Observator la 04.07.2022, 13:10''În acest an, felicitările cu greu pot fi considerate un lucru adecvat'', a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, reporterilor într-un apel telefonic. ''Politicile neprietenoase ale Statelor Unite sunt motivul'', a adăugat el.
Separat, Kremlinul a apreciat luni că protestele letale care au izbucnit în regiunea Karakalpakstan din Uzbekistan sunt o ''chestiune internă'' care priveşte Taşkentul.
Peskov a declarat că Rusia consideră Uzbekistanul o ''ţară prietenoasă'' şi nu are nicio îndoială că leadership-ul său va soluţiona această chestiune.
Optsprezece oameni au fost ucişi şi 243 au fost răniţi în timpul protestelor din provincia Karakalpakstan ca reacţie la planurile de restrângere a autonomiei provinciei, au anunţat luni autorităţile uzbece.
- Război Rusia - Ucraina, ziua 131 LIVE TEXT. Kievul a confirmat retragerea trupelor din Lisichansk. Zelenski:...
- 4 iulie, Ziua Independenţei pentru americani. Pregătiri cu ocazia celei mai importante sărbători naţionale
- Momente amuzante la Summit-ul NATO: Macron și Boris Johnson, surprinşi când admirau nuduri, pe Biden l-a ajuns...
Ziua Independenței în SUA
Statele Unite ale Americii s-au transformat într-un furnicar înainte de Ziua Independenţei, sărbătorită astăzi. Aeroporturile, dar şi autostrăzile au cunoscut valori de trafic uriaşe, chiar şi faţă de 2019, anul de dinainte de pandemie. Asta pentru că tot mai mulţi americani merg în vizită la rude pentru a petrece Ziua Naţională.
Oamenii au preferat să plece din timp, pentru a fi siguri că ajung fără probleme la destinaţie. Săptămâna trecută, companiile aeriene interne înregistrau o medie de 2,4 milioane de călători pe zi. Astăzi, atât autorităţile locale, cât şi cetăţenii obişnuiţi vor organiza focuri de artificii, conform tradiţiei.