Antena LIVE

Curs valutar

Putin, părăsit de omul său de încredere după invazia din Ucraina. Veteranul reformator Anatoly Chubais a plecat din Rusia

Vladimir Putin a fost părăsit de un înalt oficial de la Kremlin. Veteranul reformator Anatoly Chubais a demisionat și a părăsit Rusia, invocând opoziția sa față de războiul declanșat de președintele rus în Ucraina, scrie Bloomberg, care citează două persoane familiarizate cu situația.

De la 23.03.2022, 15:38
WhatsApp
Veteranul reformator Anatoly Chubais a plecat din Rusia Profimedia Images

Anatoly Chubais, în vârstă de 66 de ani, se numără printre puținii reformatori economici din anii 1990 care au rămas în guvernul lui Putin și au menținut legături strânse cu oficialii occidentali. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii.

Cunoscut drept arhitectul privatizărilor din Rusia, din anii 1990, Chubais i-a oferit lui Vladimir Putin primul loc de muncă la Kremlin, la mijlocul anilor 1990 și a salutat inițial ascensiunea sa la putere la sfârșitul acelui deceniu. Sub regimul lui Putin, Chubais a ocupat funcții de top la marile companii de stat, până când președintele l-a numit reprezentant pentru dezvoltare durabilă anul trecut.

Avertismentul lui Putin pentru ”trădătorii” care țin cu Occidentul

De la izbucnirea războiului, guvernul a intensificat presiunea asupra celor care se opun invaziei. De altfel, Putin a avertizat, într-o declarație publică, că va curăța Rusia de ”trădătorii care lucrează pe ascuns pentru SUA și aliații săi”.

Pe acelaşi subiect

„Orice popor, şi în special poporul rus, va putea întotdeauna să deosebească adevăraţii patrioţi de gunoaie şi trădători şi doar să-i scuipe ca pe o mizerie care le-a intrat accidental în gură”, a transmis Vladimir Putin.

„Sunt convins că această autocurățare naturală și necesară a societății nu va face decât să ne întărească țara, solidaritatea, coeziunea și disponibilitatea pentru a face față oricărei provocări”, a mai spus el.

Demisii din marile companii de stat din Rusia, după invazia din Ucraina

Săptămâna trecută, Arkadi Dvorkovich, care a fost consilier economic principal al lui Dmitri Medvedev în timpul președinției sale și viceprim-ministru până în 2018, a demisionat din funcția de șef al fondului tehnologic Skolkovo, susținut de stat, după ce a condamnat invazia. 

Dvorkovich, care este și președintele Federației Internaționale de Șah, este unul dintre puținii foști înalți oficiali care au vorbit împotriva războiului. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

anatoly chubais consilier kremlin vladimir putin
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Cele mai noi informații despre primul tur de vot
A1
Publicat 23.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024