Putin şi Kim Jong Un au semnat un acord de parteneriat strategic: Prevede acordarea de asistență reciprocă în caz de agresiune
Vladimir Putin și Kim Jong Un au semnat un nou Acord de parteneriat strategic, document care va sta la baza relațiilor dintre Rusia și Coreea de Nord pentru mulți ani de acum înainte, anunţă presa rusă. Textul documentului nu a fost încă publicat. "Acordul de parteneriat cuprinzător semnat astăzi prevede, printre altele, acordarea de asistență reciprocă în cazul unei agresiuni împotriva uneia dintre părți", a declarat Putin care a mai transmis că "Rusia nu exclude dezvoltarea cooperării tehnico-militare cu Coreea de Nord".
De Redactia Observator la 19.06.2024, 14:16Preşedintele rus Vladimir Putin şi liderul nord-coreean Kim Jong Un au semnat miercuri, la Phenian, un acord de parteneriat strategic. Conţinutul documentului nu a fost încă publicat oficial, dar presa rusă scrie că prevede extinderea cooperării, inclusiv în domeniul militar. SUA şi aliaţii lor au acuzat Coreea de Nord că a furnizat muniţie şi rachete Rusiei pentru războiul din Ucraina şi se tem că vizita lui Putin ar putea duce la noi livrări.
Parteneriatul strategic semnat de Rusia şi Coreea de Nord prevede asistenţă reciprocă în caz de ''agresiune''
Delegația rusă și cea coreeană prezente la ceremonie au aplaudat după de semnare. Putin și Kim Jong Un au schimbat copii ale documentului și apoi au părăsit sala împreună. "Acesta este un document cu adevărat revoluţionar!", a declarat Vladimir Putin la conferinţa de presă de după semnarea acordului. "Acordul de parteneriat cuprinzător semnat astăzi prevede, printre altele, acordarea de asistență reciprocă în cazul unei agresiuni împotriva uneia dintre părți", a declarat Putin.
"Atât Rusia, cât şi Coreea (de Nord) urmăresc o politică externă independentă şi nu acceptă limbajul şantajului şi al diktatului", a mai avertizat el. "Rusia nu exclude dezvoltarea cooperării tehnico-militare cu Coreea de Nord" a transmis preşedintele rus. Liderul rus a mai spus şi că regimul de sancțiuni al Consiliului de Securitate al ONU împotriva Coreei de Nord lansat de Statele Unite trebuie revizuit.
- Scenă caraghioasă cu Putin şi Kim Jong Un pe trapa limuzinei Mercedes. Cu ce cadouri s-a dus liderul rus în...
- Rusia anunţă că a început revizuirea doctrinei sale nucleare. Mesajul transmis adversarilor Kremlinului
- Moment bizar între Vladimir Putin și Kim Jong Un. Nu s-au putut înțelege care să intre primul într-o limuzină
- Putin merge în Coreea de Nord după 24 de ani. Întâlnirea de grad 0 cu Kim Jong-un dă fiori: NATO se teme de o...
Consilierul prezidențial rus Iuri Ușakov a explicat anterior că noul document va înlocui Tratatul de prietenie și asistență reciprocă din 1961, Tratatul de prietenie și cooperare din 2000 și Declarațiile de la Moscova și Phenian din 2000 și 2001. Potrivit lui Ușakov, necesitatea unui nou document a fost pusă pe seama schimbărilor profunde a situației geopolitice din lume și regiune.
Reprezentantul Kremlinului a menționat că noul document va respecta toate principiile fundamentale ale dreptului internațional, nu va fi de natură conflictuală și nu va fi îndreptat împotriva niciunei țări, ci va avea ca scop asigurarea unei mai mari stabilități în regiunea Asiei de Nord-Est
Kim Jong Un a salutat începutul unei "noi ere" în relaţiile cu Rusia
Citat de agenţiile ruse, liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat că acordul cu Rusia este pur "defensiv". Descriindu-l pe Putin drept "cel mai bun prieten" al ţării sale, el a salutat începutul unei "noi ere" în relaţiile cu Moscova.
Coreea de Nord "îşi exprimă sprijinul deplin şi solidaritatea faţă de guvernul, armata şi poporul rus în desfăşurarea operaţiunii militare speciale în Ucraina pentru a-şi proteja suveranitatea, interesele de securitate şi integritatea teritorială", i-a spus el oaspetelui său.
"Apreciem foarte mult sprijinul dumneavoastră sistematic şi continuu pentru politica rusă, inclusiv în problema Ucrainei", a spus la rândul său Vladimir Putin.
Putin şi Kim au semnat un acord de parteneriat strategic
Preşedintele rus a fost întâmpinat cu un covor roşu şi o ceremonie grandioasă în Piaţa Kim Il Sung, cu o fanfară militară şi dansuri sincronizate. Liderul rus a declarat anterior că a fost pregătit un nou "document fundamental" care să servească drept bază pentru relaţiile dintre cele două ţări, iar luni Kremlinul anunţase că acordul privind un "parteneriat strategic cuprinzător" ar reflecta "evoluţia profundă a situaţiei geopolitice din lume", în condiţiile în care atât Rusia, cât şi Coreea de Nord consideră Statele Unite ca fiind un inamic existenţial.
Potrivit agenţiilor de presă ruse, discuţiile faţă în faţă dintre cei doi lideri au durat aproximativ două ore şi au fost precedate de negocieri ample. Vizita este prima pe care Putin o face în această ţară vecină în ultimii 24 de ani.
În timpul discuţiilor de la Phenian, Putin l-a invitat pe Kim Jong Un să viziteze din nou Rusia - de data aceasta la Moscova, după ce s-au întâlnit ultima dată la Vladivostok, în septembrie 2023. De atunci, cele două naţiuni au consolidat legăturile militare, Nordul fiind acuzat că a furnizat Rusiei muniţie pentru a fi folosită în războiul din Ucraina, în schimbul ajutorului şi al unei presupuse asistenţe tehnologice pentru programul său spaţial, scrie Yonhap.
Potrivit Casei Albe, cele două părţi au convenit anul trecut asupra livrării de rachete nord-coreene şi muniţie de artilerie către Rusia, pe care Moscova le foloseşte în război. Se bănuieşte că acest lucru ar fi fost făcut în schimbul transferului de tehnologii militare cheie către Phenian, care face obiectul unor sancţiuni internaţionale din cauza programului său nuclear. Ambele ţări au negat existenţa unei astfel de cooperări, relatează DPA.
Analişti: Rusia şi Coreea de Nord aprofundează şi mai mult cooperarea
Analişti politici cred că deplasarea lui Putin va deschide probabil calea pentru ca cele două ţări să aprofundeze cooperarea militară dincolo de tranzacţiile cu arme, consolidându-şi în acelaşi timp solidaritatea împotriva Statelor Unite. Totuşi, ei consideră scăzută posibilitatea ca cei doi lideri să încheie un tratat asemănător unei alianţe militare.
Se aşteaptă mai degrabă să pună accentul pe cooperarea în sectorul economic, deoarece orice tranzacţii de armament şi cooperare militară încalcă rezoluţiile Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite care interzic programele nucleare şi de rachete ale Phenianului.
Coreea de Nord şi fosta Uniune Sovietică au semnat un tratat de prietenie şi asistenţă reciprocă în 1961. Tratatul includea o dispoziţie privind aşa-numita intervenţie militară automată, conform căreia, dacă o parte este atacată cu arme, cealaltă parte furnizează fără ezitare trupe militare şi alte tipuri de ajutor. Coreea de Nord şi Rusia au semnat un nou tratat de relaţii bilaterale în 2000, dar acesta nu conţinea o astfel de prevedere, deoarece se axa pe cooperarea în domeniul economiei, ştiinţei şi culturii.
Consilierul diplomatic al Kremlinului, Iuri Uşakov, a declarat presei ruse care însoţeşte delegaţia prezidenţială în Coreea de Nord că Vladimir Putin şi Kim Jong Un au făcut schimb de cadouri, relatează AFP. Potrivit acestuia, preşedintele rus i-a dăruit lui Kim Jong Un un al doilea Aurus, o maşină de lux Aurus de producţie rusă, precum şi un set de ceai. În ce-l priveşte, Putin a primit opere de artă care îl reprezintă, mai multe variante de imagini, toate foarte artistice, inclusiv busturi, potrivit lui Uşakov.
Americanii şi europenii, îngrijoraţi de apropierea accelerată dintre Rusia şi Coreea de Nord
Americanii şi europenii sunt îngrijoraţi de luni de zile de apropierea accelerată dintre Moscova şi Coreea de Nord, acuzându-i pe nord-coreeni că aprovizionează Rusia cu cantităţi masive de muniţii şi rachete.
În schimb, potrivit Washingtonului şi Seulului, Rusia a furnizat Coreei de Nord expertiză pentru programul său de sateliţi şi a trimis ajutoare pentru a face faţă penuriei de alimente din ţară.
În martie, Rusia şi-a folosit dreptul de veto în Consiliul de Securitate al ONU pentru a pune capăt monitorizării încălcărilor sancţiunilor internaţionale împotriva Coreei de Nord, un cadou major pentru Phenian.
Sprijinul lui Vladimir Putin îi permite lui Kim Jong Un "să-şi diminueze dependenţa" de un alt aliat-cheie, Beijingul, a declarat pentru AFP Vladimir Tihonov, profesor de studii coreene la Universitatea din Oslo.
În acelaşi timp, preşedintele rus "obţine un acces sigur la obuze de artilerie de tip sovietic, de care are nevoie în cantităţi uriaşe în prezent", a adăugat el.
Această vizită de stat este o modalitate prin care Putin îi mulţumeşte Coreei de Nord pentru că "a îndeplinit rolul de arsenal pentru autocraţie, susţinând invazia sa ilegală în Ucraina", a declarat Leif-Eric Easley, profesor la Universitatea Ewha din Seul.
"Rusia are nevoie de sprijinul nord-coreean în materie de armament din cauza războiului prelungit din Ucraina, în timp ce Coreea de Nord are nevoie de sprijinul rusesc pentru alimente, energie şi arme avansate pentru a uşura presiunea sancţiunilor", a declarat pentru AFP Koh Yu-hwan, profesor emerit de studii nord-coreene la Universitatea Dongguk.
"Cu toate acestea, chestiunea unei alianţe militare trebuie analizată separat de ceea ce se anunţă public şi de ceea ce se discută efectiv la întâlnirile dintre cei doi lideri", a spus el, adăugând că Moscova rămâne prudentă şi nu doreşte "să rupă complet relaţiile cu ţări precum Coreea de Sud".