Război în BOR. IPS Teodosie îl dă în judecată pe Vasile Bănescu. Avocat: Face jocurile din interiorul Bisericii
Avocata Arhiepiscopului Tomisului, Irina Luminiţa Stanciu, a anunţat că va sesiza instanţa civilă împotriva purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, după ce acesta a declarat, referindu-se la punerea sub acuzare a lui IPS Teodosie, în dosarul instrumentat de DNA, că acest caz este unul care "frapează şi mâhneşte", iar "apariţia unei noi situări a arhiepiscopului Tomisului în calitate de inculpat spune ceva îngrijorător". Avocata Irina Luminiţa Stanciu consideră că Vasile Bănescu nu are autoritate morală, conduită şi viaţă personală care să fie în acord cu morala creştină şi că ar trebui demarată o anchetă în privinţa acestuia în cadrul Bisericii Ortodoxe Române.
De Redactia Observator la 22.01.2024, 20:49- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Avocata Irina Luminiţa Stanciu a anunţat că îl va da în judecată pe Vasile Bănescu.
"În cursul zilei de 18 ianuarie 2024, Înalt Prea Sfinţia sa Teodosie s-a prezentat la DNA – Serviciul Teritorial Constanţa însoţit de cei doi avocaţi pentru a I se schimba calitatea de suspect pe care a avut-o în calitatea de inculpat. Această calitate de inculpat este o procedură care se efectuează în urmărirea penală cât timp s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, însă asta nu înseamnă că în mod automat va suporta rigorile impuse de legea penală, cum ar fi o condamnare penală. Noi susţinem în mod cert nevinovăţia Înalt Prea Sfinţitului Teodosie, vorbim de mijloace de probă care au fost administrate în opinia noastră în mod neloial. Singurule mijloace de probă sunt înregistrările audio-video depuse de o persoană care nu are calitatea de organ de urmărire penală şi nici nu a avut o autorizaţie din partea legii pentru a efectua aceste înregistrări" a precizat avocata.
Ea s-a referit apoi la afirmaţiile făcute de purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu. "Faţă de emisiunea la care a participat purtătorul de cuvânt Vasile Bănescu, în ziua de 18 ianuarie 2024 şi afirmaţiile pe care domnia sa le-a făcut în cadrul emisiunii, pot să vă spun că acestea au adus o atingere gravă principiului prezumţiei de nevinovăţie. Vasile Bănescu încalcă grav legea penală, în sensul că încalcă principiul prezumţiei de nevinovăţie. Prezumţia de nevinovăţie, după cum bine ştim, este reglementată de dispoziţia articolului 4 din Codul de Procedură Penală, principiul prezumţiei trebuie respectat astfel încât acest principiu trebuie să ofere inculpatului o protecţie sporită şi împotriva măsurilor ce se iau cât şi împotriva abuzurilor şi a oprobiului public. Să nu uităm, principiul prezumţiei de nevinovăţie reprezintă o cutumă legală utilizată în toate statele civilizate, care presupune că o persoană este nevinovată până la o probă contrarie", a mai transmis Irina Luminiţa Stanciu.
Avocată: Bănescu face jocurile din interiorul Bisericii Ortodoxe Române
- Reacția lui IPS Teodosie, înștiințat de DNA că e inculpat în dosarul de cumpărare de influenţă: "Nu are...
- Vasile Bănescu: Homosexualitatea nu va fi niciodată acceptată în creştinismul ortodox
- Teoriile lui IPS Teodosie: fără agheasmă pentru fumători sau femeile aflate la perioadă şi fără "relaţii...
Avocata Arhiepiscopului Tomisului susţine că Vasile Bănescu face jocurile din interiorul Bisericii Ortodoxe Române.
"Domnul Vasile Bănescu foloseşte această ocazie pentru o răzbunare personală fiind de notorietate conflictul deschis pe care îl are cu Înalt Prea Sfinţitul Teodosie. Domnul Bănescu nu are autoritate morală, conduită şi viaţă personală care să fie în acord cu morala creştină fiind contestat de marea majoritate a creştinilor ortodocşi. În atare condiţie, domnul Vasile Bănescu face jocurile din interiorul Bisericii Ortodoxe Române şi cred că ar trebui demarată o anchetă şi o cercetare disciplinară în privinţa acestuia în cadrul Bisericii Ortodoxe Române. Văzând declaraţiile pe care domnul Bănescu a înţeles să le facă în cadrul emisiunii, eu anunţ cu această ocazie că voi sesiza instanţa civilă cu acţiunea având ca obiect răspunderea civilă delictuală împotriva domnului Vasile Bănescu. Domnia sa ar trebui să caute adevărul la instituţiile statului şi să evite convingerea că orice persoană împotriva căreia se exercită o acţiune penală este vinovată", a mai afirmat avocata Arhiepiscopului Tomisului.
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a fost săptămâna trecută la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Constanţa în legătură cu dosarul în care este cercetat pentru cumpărare de influenţă. Apărătorul său, avocatul Adrian Cuculis, a afirmat că dosarul se bazează doar pe înregistrarea apărută în spaţiul public şi că probabil se încearcă discreditarea IPS Teodosie. IPS Teodosie a ieşit din sediul DNA după aproximativ o oră, declarând că dosarul nu are conţinut. Avocatul a precizat că urmează să facă o cerere de excludere a înregistrării din dosar, considerând că este făcută nelegal.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, afirmă, referindu-se la punerea sub acuzare a arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie, în dosarul instrumentat de DNA, că acest caz este unul "care frapează şi mâhneşte", iar "apariţia unei noi situări a arhiepiscopului Tomisului în calitate de inculpat spune ceva îngrijorător". Bănescu precizează că "Patriarhia Română, ca şi autorităţile judiciare, e perfect interesată de elucidarea unui posibil act de corupţie".