Antena LIVE

Curs valutar

Reacția talibanilor, după ce Joe Biden a anunțat retragerea trupelor din Afganistan: "Am câștigat războiul. America a pierdut"

“Am câștigat războiul. America a pierdut”, este reacția liderilor talibanilor, după ce Statele Unite au anunțat retragerea trupelor din Afghanistan. "Suntem pregătiți pentru pace, dar suntem pregătiți și pentru jihad", au avertizat aceștia.

De la 15.04.2021, 10:27
WhatsApp
Liderii talibanilor BBC / Captură video

În urma anunțului președintelui american, Joe Biden, talibanii consideră că victoria le aparține. Haji Hekmat, unul dintre liderii grupării, a declarat: “Am câștigat războiul împotriva Americii”. 

Într-un acord din februarie 2020 cu administrația președintelui Donald Trump, talibanii au fost de acord să oprească atacurile și să poarte discuții de pace cu guvernul afgan, în schimbul unui angajament al SUA de a se retrage complet până în mai 2021.

Însă, actualul lider de la Casa Albă a amânat retragerea trupelor până în septembrie 2021, fapt ce i-a revoltat pe liderii talibani, scrie BBC.

“Suntem pregătiți pentru orice”, a declarat Haji Hekmat, primarul unei comunități talibane din districtul Balkh. “Suntem gata pentru pace, dar suntem pregătiți și pentru jihad. Jihadul este un act de devoțiune pe care, oricât de mult l-ai practica, nu vei obosi”. 

Pe acelaşi subiect

Anul trecut, talibanii au oprit atacurile asupra forțelor internaționale în urma semnării unui acord cu SUA, dar au continuat să lupte împotriva guvernul afgan. "Vrem un guvern islamic condus de Sharia. Ne vom continua jihadul până când ne vor accepta cererile".

Talibanii nu se consideră un simplu grup rebel, ci un guvern “în așteptare”. Ei se consideră drept „Emiratul Islamic al Afganistanului”, nume pe care l-au folosit când au fost la putere din 1996 până când au fost răsturnați în urma atacurilor din 11 septembrie 2001.

Acum, au o structură sofisticată în „umbră”, cu oficiali însărcinați cu supravegherea serviciilor de zi cu zi în zonele pe care le controlează. 

Începuturile războiului din Afganistan

Primele bombardamente americane în Afganistan au avut loc în octombrie 2001. În februarie 2009, ţările membre NATO au spus că vor mări contingentele după ce SUA au anunţat că trimit 17.000 de noi trupe. În decembrie 2009, preşedintele Barack Obama a decis să suplimenteze numărul trupelor americane în Afganistan cu 30.000, aducând totalul la 100.000.

El a spus atunci că SUA vor începe retragerea forţelor sale în 2011. În octombrie 2014, Statele Unite şi Marea Britanie şi-au încheiat operaţiunile combatante în Afganistan. În martie 2015, preşedintele Obama a anunţat că ţara sa va întârzia retragerea trupelor, în urma unei solicitări făcute de preşedintele Ashraf Ghani.

În octombrie 2015, Obama a anunţat că 9.800 de trupe americane vor rămâne aici până la finalul lui 2016, iar în iulie 2016, a spus că 8.400 de trupe americane vor fi menţinute un an din cauza „situaţiei de securitate precare”. NATO a fost de asemenea de acord să îşi menţină trupele.

Preşedintele Donald Trump a spus în august 2017 că va trimite mai multe trupe pentru a lupta cu insugenţii. Negocierile de pace prelungite dintre talibani şi SUA s-au blocat în septembrie 2019, iar în februarie 2020, SUA au semnat cu talibanii, la Doha, un acord de retragere a trupelor. Termenul limită iniţial era 1 mai 2021.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

joe biden nato sua talibani
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024