Bărbat condamnat la închisoare pentru hărţuirea actriţei Claire Foy. I-a trimis câteva mii de email-uri şi a venit la ea acasă
Un bărbat a fost condamnat la un an şi 10 luni de închisoare cu suspendare după ce a hărţuit-o pe actriţa britanică Claire Foy, care a interpretat-o pe regina Elisabeta a II-a în serialul de mare succes "The Crown".
De Redactia Observator la 20.01.2023, 18:46Jason Penrose, în vârstă de 49 de ani, i-a trimis actriţei de 38 de ani câteva mii de e-mailuri şi s-a prezentat, de asemenea, la reşedinţa acesteia. În noiembrie, el a pledat vinovat la acuzaţia de hărţuire, recunoşcându-şi faptele comise între august 2021 şi februarie 2022.
El a recunoscut, de asemenea, că a încălcat un ordin de restricţie atunci când i-a trimis o scrisoare şi un pachet actriţei Claire Foy, care a jucat rolul principal în primele două sezoane ale serialului "The Crown".
"Am impresia că libertatea pe care o aveam înainte ca domnul Penrose să mă contacteze a dispărut", a scris artista britanică într-o declaraţie care a fost citită la tribunal. "Acum văd lumea într-o manieră mult mai temătoare", a adăugat ea.
Bărbatul urmează să fie extrădat în Statele Unite
- Adolescentă de 17 ani din Irak, hărţuită pentru cum era îmbrăcată. Prietenul ei, bătut şi înjunghiat...
- Hărţuită pentru culoarea părului în copilărie, o tânără de 26 de ani a devenit prima femeie roşcată care a...
- "Mi-au prins mâna în uşă". Hărţuită de învăţătoare, Maria nu a scăpat de bullying nici la gimnaziu....
Jason Penrose a fost condamnat vineri la un an şi 10 luni de închisoare cu suspendare şi urmează să fie extrădat în Statele Unite. Pedeapsa cu suspendare este însoţită de obligaţia prezentării la o serie de şedinţe cu un psihiatru, atât timp cât Jason Penrose, care suferă de schizofrenie paranoidă, va rămâne în Regatul Unit. În plus, el va trebui să colaboreze pe deplin cu autorităţile americane pentru revenirea sa în Statele Unite. Acuzatul a declarat în instanţă că va merge în Florida pentru a locui alături de mama lui şi pentru a urma un tratament psihiatric, potrivit Agerpres.
El este vizat şi de interdicţia de a o contacta sau de a încerca să o contacteze pe actriţa britanică, precum şi de interdicţia de a se apropia la o distanţă mai mică de 100 de metri de locul în care se află aceasta.
Judecătorul David Aaronberg s-a declarat vineri "tulburat" de faptul că Jason Penrose "ar putea fi în continuare îndrăgostit nebuneşte de Claire Foy", deşi autorităţile britanice i-au semnalat de mai multe ori că actriţa nu doreşte să intre în contact cu el.
Judecătorul a precizat că în urma acestei hărţuiri, Claire Foy "a devenit speriată şi temătoare atunci când soneria casei sale începea să sune". "Ea le-a declarat poliţiştilor că îi era frică să îşi părăsească locuinţa, pentru că ar fi putut să fie urmărită" de acuzat, a adăugat judecătorul britanic.