Restricţii noi în Italia, din cauza Covid-19. Măsuri speciale în taxiuri, trenuri şi autobuze
Italia a înăsprit măsurile de siguranţă sanitară în taxiuri, trenuri şi autobuze, ca urmare a numărului tot mai mare de cazuri de coronavirus.
De Redactia Observator la 15.11.2021, 22:48Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Infrastructurii au decis că doar doi pasageri vor avea voie să urce pe bancheta din spate a unui taxi dacă nu sunt din aceeaşi familie, iar scaunul pasagerului va rămâne liber.
Autorităţile sanitare şi poliţia transporturilor au acum posibilitatea să oprească trenurile de pasageri, dacă există un caz suspect de COVID-19. În această situaţie, operatorul feroviar trebuie să dezinfecteze compartimentul afectat înainte ca trenul să-şi poată continua călătoria.
În plus, acolo unde este posibil, şi mai ales în staţiile importante din Roma, Milano şi Florenţa, aşa-numitul "paşaport verde" va fi verificat înainte ca pasagerii să urce în trenurile pe distanţe lungi. Paşaportul verde oferă dovada trecerii prin boală, a vaccinării împotriva COVID-19 sau a unui test negativ.
Măştile rămân obligatorii
În autobuze, uşa din faţă va fi deschisă atunci atunci când există un perete de protecţie între şofer şi pasageri. Măştile rămân obligatorii, la fel ca în trenuri şi taxiuri.
În Italia, numărul cazurilor de COVID-19 este în creştere, însă mai lent decât în alte ţări din Europa, precum Germania.
Circa 84% dintre italieni cu vârsta peste 12 ani sunt complet vaccinaţi şi aproape 87% au primit cel puţin o doză de vaccin.
Un oficial italian cere carantină pentru români şi bulgari la sosirea în ţară
Un oficial din Italia spune că românii şi bulgarii trebuie să stea în carantină la sosirea în ţară. "Italia are relaţii apropiate cu România şi Bulgaria, muncitorii din aceste ţări au grijă de bătrâni", spune consilierul pe sănătate în regiunea Lazio, astfel că "nu putem să riscăm".
Alessio D'Amato, consilier pentru Sănătate în Lazio, a declarat într-un interviu pentru Il Messaggero că "trebuie să îi carantinăm pe cei care vin din ţările din Europa de Est, unde numărul de cazuri noi sunt foarte ridicate, iar cele ale vaccinării foarte scăzute".
"Italia are o relaţie intensă cu România şi Bulgaria, lucrătorii din aceste ţări sunt implicaţi în asistenţa bătrânilor şi nu putem să riscăm", a spus D'Amato.