Antena LIVE
Foto

Român din Scoția, acuzat de castrare umană. Ion și liderul grupării, Marius „Făcătorul de Eunuci“, vindeau pe bani grei filmările cu atrocitățile

Incident de-a dreptul șocant în Scoția. Un român este acuzat de implicare într-un grup specializat în castrări umane. Bărbatul, alături de șeful grupării, care se intitula Marius „Făcătorul de Eunuci“ vindeau apoi filmările cu atrocitățile pe bani grei. 

De la 31.12.2023, 13:28
Șeful grupării este un norvegian Marius G, care se autointitulează „Făcătorul de Eunuci” Facebook

Nouă bărbați sunt acuzați că au castrat mai mulți bărbați. Gruparea filma ororile la care erau supuse victimele, apoi vindeau materialele pe bani grei. Șeful grupării este un norvegian Marius G, care se autointitulează „Făcătorul de Eunuci”. În mod șocant, și bărbatul avea penisul, testiculele și ambele mameloane tăiate, la cererea sa. Mai mult, tot la cererea lui, unul din picioare i-a fost înghețat, pentru a putea fi apoi amputat, potrivit Blick.ch.

A câștigat 215.000 de franci (aproximatic 231.000 de euro) din înregistrările pe care le vindea, pe o perioada de șase ani. Recent, Marius și doi dintre colegii săi au fost aduși în fața instanței. Norvegianul, care se află într-o închisoare din sudul Londrei de la arestarea sa, s-a alăturat prin intermediul unei apel video. El și-a mărturisit faptele în fața autorităților. Norvegianul a mărturisit, de asemenea, că a creat și distribuit două videoclipuri cu pornografie infantilă între ianuarie 2017 și ianuarie 2020. 

Un român, în gruparea din Scoția

Unul dintre partenerii săi, un român de 28 de ani, a recunoscut că a participat la două operații. Alături de ei a fost și un chirurg de 66 de ani, care este considerat și „mâna dreaptă” a șefului. Potrivit presei britanice, se spune că el a jucat un rol decisiv în mai multe intervenții. Pe lângă cei doi, alți trei, inclusiv o fostă asistentă, și-au mărturisit faptele. 

Marius G. trăiește ca un așa-zis Nullo. Termenul este o abreviere pentru „anularea genitală” și descrie persoanele care vor să trăiască fără organele genitale.

Ți-a plăcut acest articol?

roman scotia grupare violenta
Întrebarea zilei
V-aţi vaccinat sau urmează să vă vaccinaţi împotriva rujeolei?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Fabrica din România unde se construiesc tunuri pentru armatele lumii. Producția...
Fanatik.ro
Publicat 10.05.2024
Castelul spectaculos din România de care s-a ales praful. Era o bijuterie...
Fanatik.ro
Publicat 10.05.2024
Unul din 24 de locuitori din New York este acum milionar
spotmedia.ro
Publicat 10.05.2024
PRIMELE IMAGINI | Florin Piersic a ajuns cu ambulanța la Spitalul „Foișor” /...
Gandul
Publicat 09.05.2024
Mitul locuințelor accesibile din România, spulberat. Economist: „Avem dobânda...
Adevărul
Publicat 10.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 13 mai 2024. Balațele trebuie să-și găsească echilibrul....
CaTine
Publicat 12.05.2024
Carmen Harra, mesaj după ce starea lui Florin Piersic s-a înrăutățit! Ce a...
spynews.ro
Publicat 10.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Aeroportul din România de unde avioanele zboară aproape goale. Deși s-a...
Click.ro
Publicat 09.05.2024
Cât de fierbinte e Soarele. Experții au dezvăluit temperatura fantastică la...
Useit
Publicat 12.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Ce a scris Florin Piersic junior în timp ce tatăl său este în spital. Mesajul...
Redacţia.ro
Publicat 09.05.2024
VIDEO. „Am și eu interlopii mei aici!” Cum i s-a dus vestea olteanului...
libertatea.ro
Publicat 10.05.2024
Elveția a câștigat Eurovision 2024. Nemo a spart trofeul la scurt timp de la...
ZU
Publicat 12.05.2024
Rulouri cu cremă de mascarpone și frișcă. Rețetă simplă și rapidă
Hello taste
Publicat 12.05.2024
Zborul cu un bebeluș: ce trebuie să știi înainte de a pleca
Deparinti
Publicat 12.05.2024
Parlamentul vrea să schimbe legea RCA. Cum ar putea afecta despăgubirile...
ziare.com
Publicat 09.05.2024
Mahassine Merabet a câștigat un premiu important petnru rolul său în serialul...
Happy
Publicat 10.05.2024
Băuturi pentru creșterea părului. Ce efecte pot avea asupra firelor și scalpului
Medicool
Publicat 12.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024