Antena LIVE

Curs valutar

Român pierdut într-o pădure din Italia, salvat şi amendat de forţele de ordine pentru încălcarea restricţiilor anticoronavirus

Un român de 34 de ani a trecut prin momente cumplite, după ce s-a pierdut într-o pădure din Italia, iar ulterior a fost salvat şi amendat de forţele de ordine.

De la 29.12.2020, 16:16
WhatsApp
Românul a fost găsit rapid graţie sistemului GPS ANSA

Românul s-a pierdut, în noaptea de luni spre marţi, într-o pădure din staţiunea Valleremita, regiunea Marche.

Conform ANSA, românul a solicitat intervenţia forţelor de ordine, care l-au descoperit rapid pe român, graţie sistemului GPS.

Românul a fost salvat de o echipă alcătuită din poliţişti italieni, carabinieri, pompieri şi salvamontişti.

Românul a fost transportat cu o ambulanţă la spitalul din Fabriano şi s-a aflat câteva ore sub supraveghere medicilor.

Ulterior, românul a fost externat şi condus la secţia de poliţie. Oamenii legii l-au luat la întrebări în legătură cu motivul pentru care se afla în zona respectivă, în noaptea de luni spre marţi.

Românul a fost amendat cu 400 de euro

Românul nu a putut să le ofere un motiv viabil şi, cum poliţiştii şi-au dat seama că acesta este stabilit în regiunea Lazio şi a încălcat restricţiile impuse pentru combaterea coronavirusului, a fost amendat cu 400 de euro.

Mai mult, românul a fost însoţit de poliţişti până la prima gară şi urcat în primul tren către casă.

Cristi Ioniţă

Născut în '82, îndrăgostit de sport din '83, Cristi Ioniţă a început să lucreze în presă încă din clasa a X-a, când scria ştiri din sport pentru Uniplus Radio. ...

italia roman padure pierdere politisti amenda coronavirus
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024