Româncă luată pe sus de poliție și arestată în Spania. ”Sunt o persoană liberă”, striga femeia de 46 de ani
O româncă de 46 de ani a fost arestată în Spania pentru că a refuzat să poarte mască de protecție, spunându-le polițiștilor că ”este o persoană liberă” și că nu va purta niciodată mască.
De Ana Maria Ghiarasim la 02.10.2020, 09:54- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
- Românca fusese avertizată de opt ori cu privire la purtarea măștii de protecție, înainte de a fi luată pe sus de poliție și arestată.
- În fața polițiștilor, aceasta a susținut că este o persoană liberă și că nu va purta niciodată mască.
Românca a fost ridicată de polițiști de pe o stradă din Ontinyent, în baza Decretului Lege 11/20 din 24 iulie, acuzația fiind de nerespectarea măsurilor de limitare a răspândirii noului coronavirus.
Incidentul s-a petrecut joi seară, când agenții aflați în patrulare au văzut o femeie care se plimba prin oraș fără să poarte mască de protecție.
Polițiștii au întrebat-o pe femeie motivele pentru care nu purta mască și i-au reamintit că purtarea măștii este obligatorie de la intrarea în vigoare a decretului, moment în care românca le-a răspuns: ”Nu o port și nu o voi purta vreodată pentru că sunt o persoană liberă”, și ”asta se întâmplă doar aici”, potrivit lasprovincias.es.
Pentru că românca nu și-a schimbat atitudinea, agenții i-au făcut o percheziție și au găsit asupra ei mai multe măști de protecție pe care refuza însă să le poarte.
Ulterior, ei au aflat că femeia fusese avertizată deja de opt ori cu privire la obligativitatea purtării măștii de protecție și au arestat-o pentru nerespectarea regulilor impuse de autorități.
Citește și: