Români din Statele Unite, evacuați din calea uraganului Dorian
Uraganul Dorian se apropie, ameninţător, de Florida. A fost retrogradat la categoria a treia şi apoi, a doua, dar, în acelaşi timp, s-a mărit suprafaţa, iar autorităţile avertizează că impactul va fi uriaş.
De Redactia Observator la 06.09.2019, 22:12Uraganul Dorian se apropie, ameninţător, de Florida. A fost retrogradat la categoria a treia şi apoi, a doua, dar, în acelaşi timp, s-a mărit suprafaţa, iar autorităţile avertizează că impactul va fi uriaş. Cinci state americane au emis ordin de evacuare. Mulţi localnici, printre care şi români, au ales însă să ignore avertismentele. Şi-au făcut provizii şi s-au baricadat în locuinţe.
Milioane de oameni de pe coasta de est a Americii aşteaptă cu răsuflarea tăiată impactul cu uraganul.
Potrivit ultimelor calcule ale meteorologilor, când Dorian va lovi Statele Unite, ochiul ciclonului ar trebui să fie la 80 de kilometri în largul coastelor. Chiar dacă a fost retrogradat la categoria a doua, e încă periculos. Cu cât stă mai mult deasupra unui teritoriu, cu atât mai mari vor fi distrugerile.
RON DESANTIS, Guvernatorul statului Florida: Plecaţi acum, cât încă mai puteţi, cât mai există combustibil şi cât încă sunteţi în siguranţă pe străzi!
EUGEN CIUHAT, român din Florida: După-amiază se aşteaptă să lovească pe coastă. Deocamdată este în ocean. Ordin de evacuare s-a dat în Georgia şi Carolina de Sud. Am înţeles că astăzi începe evacuarea.
Multe centre de adăpost nici nu mai pot primi sinistraţi după ce străzile din apropierea lor au fost blocate.
În Virginia a fost decretată stare de urgenţă. În total, un milion şi jumătate de oameni au fost evacuaţi.
Sunt însă şi mulţi localnici, printre care şi români, care au nu au fugit. S-au baricadat în locuinţe şi speră ca natura să arate îndurare.
ALINA CARARAT, româncă din Florida: S-a dat ordin de evacuare, de ieri. Noi nu am evacuat. Suntem la etajul 2, de inundat nu ne inundă. Ne-am aprovizionat cu apă, mâncăruri neperisabile.
CAMELIA URECHE, corespondent Observator în SUA: Primul produs care dispare de pe rafturi este apa potabilă. Se cumpără toate brandurile, toate tipurile de apă îmbuteliată plus mâncare ce nu necesită să fie ţinută la frigider, conserve, lanterne, baterii şi generatoare.
Când a lovit în Bahamas, Dorian a atins forţa maximă. 13 mii de case au fost distruse şi cel puţin cinci oameni au murit.
DONALD TRUMP, Preşedintele Statelor Unite: Nu sunt sigur că am mai auzit de categoria 5 înainte!
Pe Twitter, americanii i-au amintit lui Donald Trump că patru uragane de categoria 5 au lovit ţara de când a preluat mandatul la Casa Albă.