"Romeo şi Julieta" cer despăgubiri de 500 de milioane de dolari după 55 de ani. Îl acuză pe Zefirelli că i-a obligat să se dezbrace şi i-a filmat goi fără să le spună
Scandal sexual în Romeo şi Julieta. Actorii principali din filmul regizat acum 55 de ani de Zefirelli au dat în judecată casa de producţie şi cer despăgubiri de 500 de milioane de dolari. Sunt supăraţi pe regizorul care le-a promis că nu vor exista scene de nuditate, dar i-a obligat să se dezbrace şi i-a filmat fără să le spună. Reclamanţii aveau atunci 15-16 ani, iar acum au 70, respectiv 71 de ani.
De Alexandra Paraschiv la 04.01.2023, 20:01Olivia Hussey şi Leonard Whiting erau adolescenţi pe vremea când au avut rolurile principale în versiunea din 1968 a filmului „Romeo şi Julieta”, regizat de Franco Zeffirelli. Deşi, filmul a avut un adevărat succes, acesta a stârnit şi multe controverse cu privire la o scenă romantică, care aducea în prim-plan imagini cu fesele lui Whiting şi sânii goi ai lui Hussey.
După 55 de ani, Hussey şi Whiting au intentat un proces la Curtea Superioară din Santa Monica, acuzând Paramount că i-a exploatat sexual şi că a distribuit imagini nud cu copii adolescenţi. Potrivit documentelor, Zeffirelli - care a murit în 2019 - i-a asigurat pe ambii actori că nu va exista nuditate în film şi că vor purta lenjerie de corp de culoarea pielii în scena din dormitor. Totuși, în ultimele zile de filmare, regizorul i-a implorat să joace nud, cu machiaj corporal „sau filmul ar fi un eşec”.
Ce spune avocatul celor doi actori
În ziua filmării scenei din dormitor, Zeffirelli le-ar fi spus actorilor care nu împliniseră 18 ani că trebuie să se dezbrace, altfel filmul nu va avea succes. I-a ameninţat că nu vor mai primi niciun rol dacă nu îl ascultă.
- Starurile din "Romeo and Juliet" (1968) dau în judecată Paramount. Olivia Hussey şi Leonard Whiting acuză că au...
- Momentul în care un "Romeo" încearcă să se împace cu iubita, atârnându-se în afara ferestrei, la etajul 12,...
- „Este fata mea”. Romeo, un pompier care a supravieţuit tragediei de la Mihăileşti, nevoit să îşi...
"La 16 ani, ce puteau să facă? Nu existau opțiuni. Nu exista #MeToo." spune avocatul celor doi actori care au intentat proces după 55 de ani de la scenele...fierbinţi. La un an după premiera filmului Romeo şi Julieta, nu au făcut nicio acuzaţie.
Olivia Hussey, actriţă: Te-a deranjat (n.r.: scena nud) în vreun fel?
Oh, Doamne! Mă temeam de la audiţii, mă temeam de scena aceea. Totuşi, au făcut-o treptat şi nimeni nu avea voie să privească.
Olivia Hussey și Leonard Whiting, interpretii din Romeo şi Julieta de acum 55 de ani susţin că au rămas cu traume din cauza cărora au pierdut rol după rol. Succesul filmului regizat de Zefirelli a fost răsunător la acea vreme. A câştigat două premii Oscar în 1969 pentru cea mai bună imagine şi cele mai bune costume.