Antena LIVE

Curs valutar

Rusia face manevre navale de amploare din toate direcţiile, inclusiv cu Iran și China. Militarii ruși au ajuns și în Belarus

Rusia anunţă manevre navale de amploare din toate direcţiile, pe fondul tensiunilor de la frontiera cu Ucraina. Ministrul rus de Externe Lavrov va purta discuții cu secretarul de stat Blinken la Geneva pe 21 ianuarie, confirmă Tass.

De la 20.01.2022, 16:28
WhatsApp
Imagini din satelit cu artileria rusească de la grabnița cu Brelarus Profimedia

Rusia a anunţat joi exerciţii navale în ianuarie şi în februarie în Atlantic, Arctica, Pacific şi în Marea Mediterană pe fondul acutizării tensiunilor cu Occidentul, relatează Agerpres, citând AFP.

"În total, peste 140 de nave de război şi vase de sprijin, peste 60 de avioane, 1.000 de echipamente militare şi aproximativ 10.000 de militari urmează să ia parte" la aceste manevre, a specificat Ministerul rus al Apărării.

"Marina rusă va efectua o serie de exerciţii în toate zonele de responsabilitate a Forţelor navale" ruse, menţionează ministerul. Manevrele vor fi supervizate de către comandantul-şef al Marinei militare ruse, amiralul Nikolai Levmenov. Potrivit ministerului, aceste exerciţii vor avea loc atât "în apele şi mările adiacente teritoriului rus", cât şi "zonele oceanice de-a lungul lumii importante pe plan operaţional".

"Exerciţii distincte vor avea loc în apele Mării Mediterane, ale Mării Nordului, în Marea Ohotsk, în partea de nord-est a Oceanului Atlantic şi în Oceanul Pacific", precizează comunicatul. Aceste manevre din toate direcţiile sunt organizate "conform planului de antrenament al forţelor armate ruse pe anul 2022", conform textului.

"Obiectivul principal este utilizarea forţelor navale, aeriene şi spaţiale pentru protejarea intereselor naţionale ruse în oceanele lumii şi pentru contracararea ameninţărilor militare împotriva Rusiei dinspre mări şi oceane", mai indică Ministerul rus al Apărării.

Rusia exercițiile navale comune cu Iran și China vineri

În timp ce tensiunile au ajuns la cel mai înalt grad cu Occidentul pe fondul temerilor privind o invazie rusă în Ucraina, Moscova plănuieşte să desfăşoare manevre navale comune cu Iranul şi China. Exercițiile din nordul Oceanului Indian vor începe vineri, mai repede decât erau programate, scrie Reuters

În Marea Neagră, tensiunile au fost deosebit de mari în ultimii ani, Moscova acuzând Ucraina şi Occidentul că îi ameninţă securitatea în largul Peninsulei Crimeea anexate în 2014. În iunie 2021, flota rusă a tras focuri de avertisment împotriva unui distrugător britanic, aminteşte AFP.

În contextul manevrelor respective, şase nave de debarcare ale flotelor ruse a Nordului şi cea de la Baltica au părăsit deja portul Baltisk (enclava rusă Kaliningrad) îndreptându-se spre Marea Mediterană.

Concomitent cu acest anunţ, unităţi de infanterie marină ruse au sosit joi în Belarus pentru exerciţiul "Determinare aliată-2022". Aceste exerciţii, considerate de SUA drept "îngrijorătoare" dat fiind faptul că se derulează în apropiere de frontiera cu Ucraina, au ca obiectiv verificarea capacităţilor forţelor de reacţie rapidă rusă şi belarusă pe patru aerodromuri şi cinci poligoane militare.

Rusia susține că nu va ataca sau invada Ucraina, deși are peste 127.000 de soldați la graniță

Moscova neagă că ar intenţiona să invadeze Ucraina şi îşi susţine dreptul de a efectua manevre pe propriul teritoriu şi în limitele Uniunii statale Rusia-Belarus, respingând de asemenea ideea că aceasta ar escalada situaţia la frontiera ucraineană.Cu toate acestea, manevrele militare lansate de armata rusă de la începutul anului au amplificat temerile occidentale cu privire la o escaladare iminentă la graniţa cu Ucraina.

Secretarul de stat american Antony Blinken a promis miercuri la Kiev sporirea ajutorului militar al SUA pentru Ucraina şi a avertizat că preşedintele rus Vladimir Putin are capacitatea de a-şi "dubla" prezenţa militară la graniţa cu Ucraina într-un "timp foarte scurt".

În prezent, Rusia a concentrat în apropiere de graniţele Ucrainei aproximativ 127.000 de soldaţi, a declarat miercuri secretarul Consiliului pentru Securitatea Naţională şi Apărare de la Kiev, Aleksei Danilov, menţionând că pentru o ofensivă terestră la scară largă Moscova ar avea nevoie de circa 1 milion de soldaţi, potrivit agenţiei de presă ucrainene Liga.net. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

belarus manevre navale vladimir putin
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024