Rusia menţine zeci de mii de soldaţi la graniţa cu Ucraina. Avertismentul secretarului general al NATO
Rusia menţine zeci de mii de militari la graniţa cu Ucraina, deşi a anunţat luna trecută că retrage trupele aduse în regiune pentru exerciţii. Avertismentul vine de la secretarul general al NATO care adaugă că Alianţa monitorizează situaţia şi rămâne vigilentă.
De Redactia Observator la 07.05.2021, 08:3180.000 de soldaţi ruşi ar fi în continuare mobilizaţi în zona de graniţă, potrivit unor surse de la Pentagon. Aflat în vizită la Kiev, secretarul de stat a cerut Rusiei să înceteze acţiunile periculoase şi agresive.
Mesajul lui Joe Biden pentru Putin
La sfârşitul lunii trecute, preşedintele american Joe Biden i-a transmis direct preşedintelui rus Vladimir Putin îngrijorarea privind creşterea prezenţei trupelor ruseşti în apropierea Ucrainei, precum şi angajamentul Statelor Unite faţă de integritatea teritorială a acestei ţări.
”Asta intenţionăm să facem în viitor, dar să o facem prin comunicare diplomatică la nivel înalt, nu prin transmiterea unor ultimatumuri publice”, a afirmat consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, într-un interviu acordat la MSNBC.
- Spital COVID, bombardat în estul Ucrainei. Unul dintre bolnavi a făcut stop cardiac şi a murit, a doua zi după...
- Jocul lui Putin cu NATO. Rusia păstrează aproape 80.000 de soldați la frontiera cu Ucraina, deși a anunțat...
- Presa rusă a dezvăluit cine se află pe lista țărilor neprietenoase cu Rusia. Vladimir Putin amenință cu...
Moscova a desfăşurat în ultimele săptămâni peste 100.000 de militari în apropiere de frontiera de est a Ucrainei şi în Crimeea, provocând o intensificare a tensiunilor internaţionale şi temeri cu privire la o invazie rusă. Ea a anunţat luna trecută începutul retragerii acestor militari din zona de frontieră.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndeamnat miercuri armata ucraineană să rămână în stare de alertă, el dând asigurări că forţele ruse pot reveni ”în orice moment” la frontiera ucraineană, în pofida anunţării retragerii acestora.