Ruşii au capturat "Sea Baby”, noua dronă navală a ucrainenilor. "În curând inamicul va avea parte de o surpriză"
Război în Ucraina. Rusia a capturat o dronă navală ucraineană de suprafaţă MAGURA V5, aproape intactă, potrivit imaginilor publicate de bloggerii militari. Le-ar putea oferi rușilor noi informaţii, chiar şi limitate, și i-ar putea ajuta cu propriile proiecte, relatează The Drive. Drona folosită pentru a ataca cu succes vara trecută podul din Crimeea se numește informal "Sea Baby" și a fost dezvoltată de Serviciul de Securitate al Ucrainei, a anunţat șeful acestei instituții la CNN în luna august.
De Redactia Observator la 23.11.2023, 17:22O dronă navală de suprafaţă, denumită MAGURA V5, a fost capturată de ruşi în vestul Crimeei, potrivit unor mesaje şi fotografii publicate pe Telegram de bloggerii militari ruşi. Câteva imagini cu drona complet intactă, la țărm, par să le susțină afirmațiile.
Drona kamikaze capturată era folosită pentru un atac asupra navelor rusești în vestul Crimeei când a căzut în mâinile Rusiei, potrivit canalului rusesc de Telegram Two Majors. "În curând inamicul va avea parte de o surpriză", a scris acesta. Este o sugestie că ruşii ar putea copia modelul de dronă navală de suprafaţă, scrie The Drive.
Ministerul Apărării din Ucraina şi cel din Rusia nu au comentat despre pretinsa capturare a dronei MAGURA V5. The Drive nu a putut verifica în mod independent informaţiile. Capturarea dronei ar putea oferi un impuls capacităților ruse de a contracara aceste aparate, precum și dezvoltarea propriilor modele. Totodată, ar fi pentru a doua oară când Rusia pune mâna pe o dronă marină ucraineană. În septembrie 2022, o versiune mai veche a dronei a fost găsită la o plajă în Sevastopol.
- Ucraina intensifică producția de drone: "Sunt ochii şi protecţia din prima linie. Oamenii nu vor trebui să...
- "Sea Baby". Ucrainenii au dezvăluit în premieră cum o dronă cu 850 de kg de explozibili a lovit podul din...
- Ucrainenii ar fi încercat să atace din nou podul Kerci. Moscova susţine că a distrus 3 drone navale ce vizau...
MAGURA V5 este creată de compania de stat ucraineană SpetsTechnoExport. Drona are 5,5 metri lungime, o rază de acțiune de 833 km, o viteză de croazieră de 22 de noduri și o viteză maximă de 42 de noduri datorită propulsiei sale cu jet de apă. Poate fi încărcată cu 320 kg de explozibili şi controlată printr-un sistem Mesh radio.
Nu este clar când a fost folosită pentru prima dată în luptă, dar a fost prezentată public la Târgul internațional al industriei de apărare din Turcia, în iulie. Tot în vară, un reportaj CNN despre programul de drone al Ucrainei a inclus imagini cu MAGURA V5.
Deşi CNN a identificat drona din imaginile difuzate drept "Sea Baby" este acelaşi model ca cel din pozele publicate de ruşi, dar pot exista diferențe de configurare. O astfel de dronă a fost folosită de ucraineni în august pentru a lovi nava rusească Olenegorski Gornyak lângă portul Novorossiysk, la Marea Neagră, la peste 670 de km de țărmurile ucrainene. În luna mai, a fost lovită nava spion a marinei ruse Ivan Khurs, aflată în Marea Neagră, în iulie a fost atacat Podul Kerci.
Potrivit unui oficial ucrainean de la SpetsTechnoExpor, Magura V5 este foarte rapidă și dificil de detectat în apă. De asemenea, această dronă navală ar putea funcționa în roiuri sau pentru operațiuni de strângere de date și supraveghere.
Ucraina și-a declanșat pentru prima dată campania de atacuri cu drone marine împotriva Rusiei în octombrie 2022, când mai multe astfel de aparate au fost folosite pentru a ataca Sevastopolul, unde se află Flota Rusiei de la Marea Neagră. De atunci a existat o serie constantă de atacuri asupra unei game variate de ținte.